vineri, 2 decembrie 2011

O iubire...

(VI)


   Plăcerea pe care ai reuşit să mi-o produci atunci anula toate lacrimile, mă făcea să uit de tot şi toate...mă gândeam doar cât de bine e...Trăiam momentul alături de tine. Dacă mi-ar fi spus cineva că urma să fac sex cu tine nu l-aş fi crezut. Era ceva peste limitele imaginaţiei mele. Acum...dacă închid ochii încă mai văd acele scene minunate în care eram uniţi...eram unul şi acelaşi..eram doar noi doi. Nimic nu mai conta atunci. Plăcerea pe care mi-ai provocat-o nu am mai putut să o reproduc cu nimeni altcineva. Tu eşti unic....
    După ce am terminat, mi-am aşezat capul pe pieptul tău...Stăteam amândoi goi, unul lângă altul parcă rememorând fiecare clipă. Ţi-ai întors privirea spre mine m-ai sărutat şi m-ai întrebat dacă mai vreau încă o dată. Te-aş fi minţit dacă spuneam că nu mai vreau, aşa că am continuat să ne iubim. Eram la maximă plăcere atunci, ceva de necrezut. Chiar şi în fanteziile mele nu îmi imaginam că e aşa de bine. Minutele curgeau...nimeni nu mai scotea nici un sunet...Eram doar noi doi, liniştea şi plăcerea. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Era pentru a doua oară când atingeam plăcerea maximă şi asta doar datorită ţie...doar tu ai putut să-mi creezi plăcerea maximă chiar de două ori...şi acum îţi sunt recunoscătoare pentru că m-ai făcut sa văd ce înseamnă acela sex adevărat cu un bărbat adevărat...Ne-am petrecum aproximativ 2 ore împreună. 2 ore doar pentru noi. 2 ore de uniune, de iubire, de săruturi...
M-am dus la baie să fac un duş. Poate că apa rece m-a făcut să revin la realitate, să-mi dau seama ce am făcut ...să-mi dau seama că tu ai aprobat aşa ceva...poate doar te jucai cu mine sau poate mă iubeai cu adevărat...Nu am ştiut niciodată de ce mi-ai îndeplinit fanteziile...Eu am rămas la ideea că tu m-ai iubit... sau poate că încă mă mai iubeşti ...Duşul pe care l-am făcut, l-am făcut mai mult în lacrimi. Mă simţeam vinovată. Încă nu pot să înţeleg de ce nu m-am simţit vinovată şi atunci când făceam sex împreună. De ce mintea mea era goală atunci...
Am revenit în camera unde erai tu. Încă nu te îmbrăcaseşi. Încă mai stăteai în pat. Te-am privit. M-am aplecat şi te-am sărutat. Mi-ai zâmbit cu acel zâmbet specific ţie, acel zâmbet de care m-am îndrăgostit...Acel zâmbet ...acel zâmbet care nu l-am mai văzut de ceva timp...Zâmbetul tău.
Mi-am strâns caietele de pe masă în timp ce tu te îmbrăcai. M-ai apucat de mijloc, m-ai sărutat pe gât şi m-ai întrebat: "Ţi-a plăcut iar acum pleci? Păi cum vine asta?". Ţi-am zâmbit...şi te-am sărutat. Ţi-am spus că trebuie să plec, să ajung acasă...acasă unde nu mă aştepta nimeni...chiar dacă te-am minţit că mă aştepta o prietenă. Te-am minţit şi îmi pare rău. Dar nu am suportat să mai stau nicio secundă cu tine...chiar dacă te iubeam...
Când am ieşit din cameră tu m-ai prins de braţ şi m-ai întrebat ce am. Aproape printre lacrimi ţi-am spus că nu am  nimic...dar nu m-ai crezut. Te-ai aşezat în faţa uşii de la intrare şi nu m-ai lăsat să plec până nu m-ai mai întrebat de câteva ori ce am. Atunci te-ai uitat în ochii mei şi mi-ai zis: "Nu te mai simţi vinovată. Am făcut-o pentru că aşa am vrut eu. Dacă eu nu mă simt vinovat tu de ce te simţi? Te rog...nu mai plânge. Uite..nu mai ţip la tine. Ţin la tine scumpo...ţin..!" şi m-ai sărutat. Şi acum îmi mai răsună în minte acele cuvinte...chiar şi acum...
Mi-am şters lacrimile, ţi-am zâmbit şi am dat să plec, dar m-ai oprit. Mi-ai luat mâna, te-ai uitat la mine şi mi-ai urat succes la Bac. Ţi-am zâmbit...şi am plecat..




*Urmează...

2 comentarii:

  1. Ha, ha, ha! Azi am postat un"jurnal mai scurt". Nu dureaza mult sa il cititi. Vreau doar sa imi confirmati, sau infirmati!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am uitat! Si jurnalul meu continua.

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.