Povestea mea

      *I* 
              (Încep prin a spune că acest text este o fantezie. O fantezie care nu m-a lăsat să mă plictisesc câteva ore...)

     "Unii m-au privit ciudat atunci când le-am prezentat ideea mea de a-mi descrie propria viaţă, alţii m-au încurajat, alţii nu au spus nimic...Acum stau şi mă gândesc: "Oare fac bine dacă-mi prezint viaţa unor necunoscuţi?", "Oare chiar ar trebui?", "Ce satisfacţie îmi dă mie faptul că îmi voi prezenta o parte din viaţă aici, unor necunoscuţi?".
Trecând peste critici, gânduri şi idei...m-am decis să-mi prezint o parte din viaţă...O viaţă dură ar spune mulţi, dar eu?? Eu ce aş spune despre propria-mi viaţă?
     Încep prin a spune că m-am născut în Turcia, dar cu  toate acestea părinţii mei sunt români. La scurt timp după ce m-am născut părinţii au divorţat şi am picat în grija mamei. Până la vârsta de 6 ani am crescut sub protecţia unei femei, de vreo 50 de ani. Această femeie era angajată de mama pentru a avea grijă de mine. O femeie care m-a iubit mai mult decât m-au iubit proprii părinţi. În toţi aceşti ani cât am crescut în Turcia, mama nici nu vroia să mă vadă. Ea avea treburi mai importante. Întâlniri cu bărbaţi plini de bani, petreceri fiţoase, vacanţe în alte ţări...Nu avea timp de mine. Pentru un copil toate acestea erau dureroase. Acum privesc cu scârbă în urmă, iar dacă acum m-aş întâlni cu ea pe stradă i-aş spune: "Uite unde am ajuns, chiar dacă tu nu m-ai vrut...".
La vârsta de 6 ani mama m-a trimis în România, la o soră de-a ei. O femeie pe care nu o văzusem în viaţa mea urma să-mi fie mamă. Mama mea m-a părăsit fără să se uite în urmă. Mi-a dat bagajele, m-a urcat în avion...şi pe aici îţi e drumul. Din acel moment am început o nouă viaţă. O nouă şansă de a avea o viaţă normală, alături de o familie normală, într-un mediu primitor şi iubitor.
Ajunsă în România a început o altă viaţă pentru mine. O viaţă în care eram iubită, avem 2 "părinţi" şi 2 "fraţi"...chiar dacă "părinţii" mei erau unchiul şi mătuşa mea, iar "fraţii" erau verişoara şi verişorul meu. Au încercat să ne crească pe toţi dintr-un salariu de nimic şi sunt mândră că au reuşit. M-au dat la şcoală...în clasa I. Învăţătoarea a rămas uimită de inteligenţa mea. Deja ştiam să scriu şă să citesc. Vorbeam atât româna cât şi turca. Anii au trecut, iar tehnologia a evoluat. Am făcut contact cu calculatorul chiar de la vârsat de 4 ani, când eram în Turcia, dar ajunsă aici, în România, nu am mai avut calculator decât la vârsta de 10 ani.
    Încet, încet tehnologia m-a captivat. Am început să învăţ pe cont propriu şi cu ajutorul unui amărât de calculator SH am reuşit să desluşesc aproape tot ceea ce ţine de site-uri, de construcţia lor. Astfel am ajuns ca la vârsta de 11 ani să fac primul site. Încă de la această vârstă am încercat să-mi câştig proprii bani, să nu mai depind de nimeni. Erau nopţi în care nu dormeam, ci doar mă dedicam studiului. Ajunsesem ca la vârsta de 12 ani să ştiu tot atât de multe cât ştie un absolvent de la facultatea de informatică. Anii au  trecut, iar eu eram din ce în ce mai pasionată de tehnologie, calculatoare, programare, web-design...Ajunsă  la vârsta de 13 ani puteam să zic că am proiecte de făcut, că colaborez cu diverse firme...aveam banii mei şi astfel mi-am putut cumpăra un apartament cu o cameră în care să stau singură, să nu mai depind de nimeni. Am fost mereu recunoscătoare "părinţilor" mei  că m-au sprijinit, mi-au oferit iubire, m-au educat şi m-au învăţat mereu de bine...dar deja era timpul să părăsesc "cuibul". Aveam o viaţă înainte, o viaţă pe care vroiam să mi-o fac aşa cum vroiam eu, să lucrez până vroiam eu, să vin acasă la ce oră vroiam eu...Când alţii abia ridicau capul din pământ, eu deja eram sus...La doi ani după ce m-am mutat singură...mai exact la vârsta de 15 ani l-am cunoscut pe viitorul cumnat al verişoarei mele care lucra şi lucrează în domeniul IT. Uimit de cunoştinţele mele a încercat să mă ajute prin diverse materiale din care puteam învăţa. Mi-a făcut cadou un laptop care îndeplinea toate cerinţele mele. Am ajuns să cunosc multe persoane. Persoane care mă apreciau sau mă criticau. Fiecare după posibilităţi. Am ajuns să am prieteni aproape în toată lumea.