marți, 31 iulie 2012

Călătorie în timp III


    Ora trecu, iar Lucy era tare curioasă să vadă ce avea să-i spună Alice despre Maimuţă. Îşi trânse cărţile şi o luă de braţ pe Alice trăgând-o energic afară din clasă.
- Deci... ce voiai să-mi spui despre Maimuţă?
- Şşş... nu aici. Hai la baie.
Cele două intrară în toaleta fetelor şi îşi aranjau părul în oglinda mare de pe perete. Alice lovi cu piciorul în uşile toaletelor să fie sigură că nu mai e nimeni în afară de ele două.
Lucy îşi strângea frumosul ei păr roşcat într-o coadă când o mai întrebă încă o dată pe Alice ce voia să-i spună.
- Aşşa... suntem singure. Deci, am auzit de la Geosh că domul Maimuţă a făcut sex cu majoreta aceea cu părul negru... Beatrixe. Şi... acum vine bomba. A lăsat-o.
Mda... Geosh băiatul cel mai tare din toată şcoala. Cel mai cool. Tipu' de băiat care era invitat la orice petrecere, iar fetele îi cădeau la picioare... Chiar şi ea -Lucy- îl admira. Adică cine nu i-ar admira pletele lui negre şi acei ochi mai negri decât fundul iadului... Geosh avea 16 ani, iar Lucy se simţea atât de jenată că Super-Geosh, aşa cum îl poreclea ea, era în clasă cu nesuferitul de frate al ei...
Râsul lui Alice o readuse pe Lucy la realitate.
- Îţi dai seama Lucy, că dacă se va afla că domul Harms a lăsat-o p'aia însărcinată ăsta va zbura... Spre bucuria ta.
Şi din nou Alice începu să chicotească în timp ce-şi pieptăna părul ei blond şi ondulat.
- Da, dar - spuse Lucy - eşti sigură că e adevărat? Adică nah... de unde ştie Geosh toate astea?
- Păi... ştii petrecerea pe care a dat-o Nelly Toanta? La invitat şi pe Geosh şi cum Nelly Toanta e prietenă bună cu Beatrixe şi Nelly nu-şi poate ţine gura... l-am auzit cum îi spunea lu' fractu despre asta...
Mda... Nelly Toanta. Colega lor cea toantă. Deşi era o toantă fără pereche părinţii ei erau bogaţi şi îşi permitea să dea mai mereu super-petreceri unde, desigur, era invitat şi Geosh. Lucy era atât de geloasă pe Nelly... Dar ce era mai penibil acum... Geosh vorbise cu Brad. Îi venea să-l strângă de gât pe Brad doar pentru simplul fapt că era nesuferit.
- Nu-i aşa că nu crezi în zvonuri din astea, nu?
Lucy îşi ridică o sprânceană şi o fixă cu privirea pe Alice...
- Deci nu crezi...
- Păi nu e nimic adevărat. Adică nu că nu e adevarat... e doar nu zvon.
- Mda, mda, mda... nu poţi crede un zvon care e mai aproape de adevăr, dar crezi în fantome...
Lucy se încruntă. Nu-i plăcea când colega şi în acelaşi timp prietena ei cea mai bună râdea de ea.
- Hai să mergem, spuse Lucy în timp ce ieşea pe uşa băii...

Ora trei după-amiază... Lucy terminase orele şi tocmai intra în casă când îl văzu pe Rick pe verandă.
- Ce faci aici?
- Am ieşit puţin la aer. Atâta tot...
- Mda...
Lucy intră în casă şi trânti uşa. Nici ea nu ştia de ce e nervoasă. Fie că Alice râdea de a şi de Rick, fie că Geosh era în clasă cu Bred... sau... mai rău, trebuia să meargă la psiholog în mai puţin de 2 ore.
- Ahh... bună draga mea, o salută mama. Să nu uiţi, la patru treizeci plecăm...
- Da mamă...
Lucy urcă în camera ei şi se trânti în pat. Voia doar 5 minute de linişte. Închise ochii, iar atunci când îi deschide Rick stătea la capul ei şi o privea insistent.
- Rick! strigă Lucy. M-ai speriat.
- Mda... şi ce ai făcut azi la şcoală? Pari cam supărată? Iar probleme cu domnul Harms?
- Ahhhh...
Lucy luă o pernă şi şi-o îndesă pe faţă după care şi-o puse sub cap.
- Domnul Harms, domnul Harm şi iar domnul Harms... Mă enervează omu' ăsta...
- De ce? Că predă algebră, materia la care nu te pricepi?
Iar Rick începu să râdă...
- Şi asta...
- Dar ce mai e?
- Păi, am aflat de la Alice, care a aflat de la Geosh, care a aflat de la Nelly Toanta, care a aflat direct de la Beatrixe că e însărcinată cu domnul Maimuţă...
Rick începu să râdă foarte tare...
- Lucy, ce ştii tu despre sex la 14 ani ai tăi?
- Destul de multe, zic eu...
- Da?
- Da...
Iar Lucy se strâmbă la el aşa cum se strâmba la Brad.
- Şi tu crezi asta, Lucy?
- Dacă eu cred? Păi e doar un zvon.. atâta tot. Adică poate fi adevărat, dar poate fi şi fals... Bine, şi dacă stai să te gândeşti... domnul Harms nu-i chiar cel mai chipeş profesor din şcoală. De fapt, el se află tocmai la fundul listei "Cei mai urâţi profesori"...
Rick începu să râdă din nou.
- Da, dar poate fi chiar foarte adevărat... Adică, gândeşte-te puţin, de ce ar spune cineva aşa ceva? Şi chiar Nelly Toanta?
- Mda... Nu ştiu. O să vedem...
Mai închise puţin ochii, dar o auzi pe mama când intră în cameră.
- Încă nu te-ai schimbat?
- Ahh... acum.
- Păi grăbeşte-te. Întârziem.
Nu înţelegea de ce era forţată să meargă la şedinţele alea plictisitoare. Tocmai mama ei spunea că cel mai bun psiholog eşti chiar tu însuţi, dar se vedea că treaba asta nu se şi aplica...

Lucy se schimbă şi urcă în maşina mamei. Privea pe geam absentă şi plictisită.
- Dragă, te-ai mai gândit ce cadou vrei să primeşti de ziua ta?
Lucy deja se gândea că dacă îi mai spune încă o dată că vrea să călătorească în timp, ar trimite-o la mai multe ore în compania acelei doamne psiholog nesuferite.
- Mmmm... nu.
- Te rog să te gândeşti la ceva ce putem să-ţi luăm cu adevărat. Nu... o călătorie în timp. Ştii, fetele de vârsta ta au chiar şi un iubit, dar tu încă mai ai prieten imaginar...
Când mama pronunţă cuvântul "iubit", lui Lucy îi zbură gândul la Beatrixe şi domnul Harms. Beatrixe nu era ea chiar foarte deşteaptă... dar nici atât de proastă încât să facă sex cu o maimuţă ca domnul Harms.

luni, 30 iulie 2012

Mi-a revenit cheful

   După două săptămâni de lenevire acută... O lenevire din aia care nu trece cu nimic, nici cu o plimbare, nici cu o îngheţată, nici măcar cu o friptură mare şi suculentă... zilele astea parcă încet, încet a început să mă părăsească lenea.
   Mi-am reintrat în ritm. Duşuri de o oră... ce erau duşurile alea de 30 de minute?? Nici eu nu mă mai recunoşteam cu duşurile alea...
Îmi era şi lene să şi mestec mâncarea. Adică aveam ditamait fripturica-n faţă, iar eu mă strâmbam la ea şi preferam legumele. Alea se mestecau mai uşor. Cine mă cunoaşte ştie că-s o carnivoră înrăită. Îmi place să-mi  satisfac pofta de carne... pofta de carne de animal (porc în special), nu pofte carnale...
În rest, toate bune şi frumoase... Mi-a venit chiar şi o idee de o nouă poveste... Aşa că toate-s bune şi frumoase... Şi cam atât... Deja am scris prea mult :D.

Călătorie în timp II


    În noaptea aceea Lucy visase că făcea o călătorie în timp putând pătrunde în lumea în care ea dorea. Se afla pe la 1700... din câte îşi dăduse ea seama după haine.
La început se speriase crezând că încă mai purta pijamaua ei cu picăţele albastre, dar se calmă atunci când se văzu purtând o rochie din taftă roşie cu crinolină şi brodată pe margini. Rochia era incredibil de largă încât nici nu putea să se mişte în ea. Sânii ei erau parcă prea strânşi într-un corset legat cu un şnur negru din catifea. Purta chiar şi o perucă imennsă la fel ca celelate femei. Ba avea chiar şi o aluniţă falsă deasupra buzei . Bărbaţii erau îmbrăcaţi în haine cambrate, pantaloni scurţi şi purtau pantofi cu toc. Lucy văzuse astfel de pantofi chiar şi la Ludovic al XIV-lea. Era atât de fascinată de lumea pe care o visa... Încercă să facă o piruetă, dar se împletici. Rochia ei largă nu i-ar fi permis o mişcare atât de amplă... Abia putea merge cu ea.
Nici nu apucă bine să se bucure de visul ei că se trezi. Era atât de îmbufnată că se trezise.
- Hai Lucy, trezeşte-te! strigă mama.
"Ahh... şcoalăăă".
Mama ei intră în cameră.
- Hai, nu te trezeşti?
- Ohh... ba daa...
Mama trase draperiile astfel încât razele soarelui de dimineaţă pătrundeau în cameră. După ce plecă mama Lucy se ridică din pat şi se duse spre uşă salutându-l pe Rick care lenevea într-un colţ al camerei.
Se îmbrăcă şi coborî scările în pas grăbit. Era în întârziere, dar mama nu se sfii să o oprească.
- Lucy dragă, nu uita că azi ai programare la doamna psiholog.
- Dar maaamăă... nu am nevoie de psiholog.
- Ai un prieten imaginar Lucy. Prietenii imaginari sunt pentru fetiţe de 4 ani, tu o să faci 14 ani.
- Nu e prieten imaginar mamă... E fantoma unui marchiz. Dacă voi nu o puteţi vedea, asta e treaba voastră.
- Nebunoo...
"Nesuferitule" şi se strâmbă la fratele ei mai mare, Brad.
- Pa mamă.

Lucy ajunse la şcoală. Prima oră avea istoria, ora ei preferată. Îi plăcea atât de mult ora doamnei Willson. Îi plăcea modul în care îşi începea doamna Willson ora, cu o glumă ori despre Ludovic, ori despre Tudori, ori... despre Dracula sau alţii. Azi vorbeau despre "Marea ciumă". Vorbele doamnei Willson o scârbeau pe Lucy, dar o şi îngrozeau. "Poate Rick avea dreptate. Poate nu-s făcută pentru a trăi în trecut. Atunci dacă te lovea o boală sigur mureai, acum sunt tratamente...". Atunci un gând îi fulgeră prin minte. Dacă ea a călătorit într-o perioadă în care mai era ciuma??
- Doamnă Willson!
- Da, Lucy.
- Nu ştiţi care sunt... ăă.. simptomele ciumei? Adică cum îşi dădeau seamă că au ciumă şi nu doar o febră foarte mare?
- Ah... Lucy, bună întrebare. În zona axilară, pe gât şi chiar în zona inghinală apăreau nişte umflături la început roz, apoi purpurii, iar pe urmă se făceau negre şi erau de dimensiuni mari.
Deja regreta că întrebase. Nu prezenta nimic din astea, dar îşi imagina cum arătau acele umflături şi parcă i se întorcea stomacul pe dos. Slavă domnului că se sunase şi doamna Willson nu mai continua cu explicaţia. Lucy îşi strânse cărţile şi se îndreptă spre dulăpiorul ei pentru a-şi lua cărţile pentru următoarea oră... algebra. Ura algebra. Ar fi preferat zece ore de istorie cu doamna Willson decât o oră de algebră cu domnul Harms. Timpul părea că se scurge cu încetinitorul. Abia trecuse un sfert din ora domnului Harms, dar părea o veşnicie. Desena pătrăţele pe marginea caietului când fu lovită în braţ de o bucăţică de hârtie mototolită. Era un bileţel de la Alice, colega ei cea mai bună. "Tre' să-ţi spun ceva urgent în pauză despre Maimuţă". Desigur, Maimuţă era numele de cod al domnului Harms... El semăna cu o maimuţă. Era plin de păr din cap până în picioare. Se zicea că se rade pe tot corpul în fiecare zi. Îşi întoarse capul spre Alice şi o privi întrebător, dar Alice îi făcu cu ochiul. Lucy se foia aşteptând să treacă timpul. Oricum nu înţelegea nimic de la domnul Harms.

Călătorie în timp I

Privea albumul cu fotografii vechi...
- Ce frumos era atunci... Vezi? Uite ce rochii purtau femeile atunci. Tu crezi că mie mi-ar sta bine cu o rochie  ca aceea?
- Tu? Îmbrăcată cu o rochie ca aceea? Cred că glumeşti...
- Şi oraşul era atât de frumos pe atunci...
- Era, nu ca acum cu tot felul de chestii din astea... cum le spuneţi voi?
- Moderne?
- Da, exact, moderne. Noi atunci ne descurcam cu ce aveam. Acum viaţa e atât de simplă...
- Hmm... ştii ce? Chiar mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci...
- Da? Aşa zici acum... Tu nici măcar nu te poţi dezlipi de cutiuţa aia vorbitoare...
- Telefon vrei să zici..
- O să-i zic cum vreau eu. Nu te poţi dezlipi nici de cutiuţa cu imagini...
- Da, da, da... Hai mai taci. Oricând aş putea renunţa la astea. Uite, chiar acum renunţ la ele. Nu o să mă mai uit la televizor şi nici nu o să mai vorbesc la telefon.
- Da... cum să nu?! Nu poţi rezista, aşa că nu încerca.
Lucy luă o pernă şi o aruncă în direcţia lui.
- Ştii foarte bine că nu mă poţi lovi. Totul intră prin mine şi nu mă loveşte deloc. Aşa că poţi da cât vrei în mine.
- Fir-ai tu!
- Lucy, hai la masă! se auzi de jos o voce de femeie...
- Mă duc la masă. Tu stai aici.
Lucy închise albumul cu fotografii, îl aşeză pe pat, coborî în grabă scările şi se aşeză la masă alturi de ceilalţi.
Se juca cu furculiţa în mâncare. Mama ei ştia foarte bine că nu-i place brocoli, dar deşi ştia asta tot brocoli pregătea.
- Dragă, nu te mai juca cu mâncarea. Mănâncă!
- Dar mamă... e brocoli...!!
- E bun, e sănătos. Mănâncă!
"Fir-ar mama lui de brocoli..."
- Uită-te la fratele tău cât de mult îi place brocoli...
Lucy se uită la el şi se strâmbă.
"Nesuferitule..."
- Şi ce-ţi doreşti de ziua ta? o întrebă tatăl ei.
- Ăăă... 
- Ştiu sigur ce ţi-ai dori. Acel costumaş alb cu guleraş cu dunguliţe albastre...
- Mamă, nu... Pe ăla ţi-l doreşti tu. Eu nu vreau ăla...
- Bine, bine... dacă nu vrei costumaşul ăla, deşi eu tot o să ţi-l iau, spune-ne ce vrei.
Deşi ştia că va regreta ceea ce urma să zică tot nu se abţinu.
- Păi eu... eu... îmi doresc să călătoresc în timp.
Râsetele cutremurau camera.
- Toanto, nu poţi călători în timp...
- Ştii tu mai bine, nesuferitule...
- Draga mea, ştii foarte bine că nu se poate aşa ceva...
- Mamă, ea are un prieten imaginar. Ea crede că totul este posibil...
Se uită spre Lucy şi se strâmbă la ea...
- Terminaţi! Nu vă mai strâmbaţi unul la altul, spuse tata.
- Nu e prieten imaginar ca să ştii şi tu. E o fantomă...
- Aaa... da... Ronald ăla... Dragă, ştii foarte bi..., spuse tata.
- Dragă, nu-l cheamă Ronald, ci Renold, îl întrerupse mama.
- Nu, nu şi iar nu... Îl cheamă Rickard. Marchizul Rickard de Vence al III-lea. E marchiz, adică a fost marchiz... Dacă voi nu-l puteţi vedea asta nu înseamnă că nu există.
Lucy lăsă furculiţa în farfurie şi se ridică. Se duse în camera ei şi se trânti în pat.
- Auzi, tu chiar ai existat, nu?
- Cum adică am existat? Eu exist...
- Da, da, da...

sâmbătă, 28 iulie 2012

Estetica blogului

   Pfuaii... mă ia cu dureri de cap când văd unele bloguri. Sunt tipul de persoană care se uită mai întâi la aspect. Bine, nici blogul meu nu-i cine ştie ce frumuseţe, dar nu e plin de chestiuţe colorate... Nu e plin de culori ţipătoare... Nu e plin de nişte feţe iepureşti/ursuleşti/căţeleşti care bălăngănesc din cap şi care ocupă 3-4 rânduri. Îmi place ca totul să fie bine încadrat, iar culorile să nu facă retina cititorului să sângereze abundent.
Dacă tu, ca posesor al blogului, pui un fuchsia lângă un negru... păi retina mea sângerează, iar eu te blestem.
Mai bine alegi un verde deschis şi un galben pal, iar ochiul va fi fericit.
Dacă tu, ca posesor al blogului, ai un fond negru şi-mi bagi o culoare la fond, bun de toate înjurăturile posibile... gen albastru închis, roşu sângeriu, galben aprins... păi în prima secundă îţi zic vreo două de să-ţi meargă tastatura (să nu zic fulgii), iar în a doua secundă închid pagina.
Dacă tu, ca posesor al blogului, îmi bagi un font întortochiat de să stau să ghicesc ce literă e... citeşte mai sus ce-ţi fac. De preferat alege un Arial, Georgia, Times New Roman, Verdana sau orice font citeţ. Nu-mi băga acuma nişte soiuri de fonturi distorsionate şi alambicate că dacă cititorul nu înţelege scrisul îţi spune "pa" şi nu mai revine.
Aranjarea scrisului... Încă din preistoria word-ului trebuia să ştii că după virgulă se lasă spaţiu. Că înainte de punct se lasă spaţiu. De preferat mai e să nu dai "aliniere la centru" la tot textul. Dacă-i text, n-are rost... dacă-i poezie, te-ai salvat.
Nu-ţi lăţi aiurea pagina cu tot felul de chestii.... O pagină mult prea mare, pe care trebuie să o mai derulezi puţin pentru a-i vedea şi partea dreaptă/stângă scade un punct din estetica blogului.
Nu plasa nişte butoane care duc la dracu, adică nicăieri. Sunt inutile.
La fel nu înţeleg utilitatea afişării totalului de vizite... Asta-i pentru laudă, nu?
Fă astfel încât blogul să fie cât mai simplu de accesat. Nu duce toată arhiva ta, spre exemplu, la naiba în pustiu... sub tot cârdul de postări de pe pagina principală.
Alege un şablon simplu în defavoarea celor pompoase, colorate etc. E mai bine...
De scris, scrii ce vrei. Asta nu mă priveşte şi nu-ţi pot spune să scrii despre un subiect care pe tine te lasă rece...
Sper că rândurile astea să inspire cât mai mulţi posesori de bloguri şi că sfaturile îmi vor fi luate de bune.

joi, 26 iulie 2012

Poze

    Desigur, dacă tot sunt obsedată de pisici şi pozele cu pisici adevărate parcă nu-mi mai ajung... m-am decis să desenez chiar eu pisici (mâţa e inspirată de aici).


    La început m-am gândit să desenez o pisică... Sau poate un motan. Am luat creionul şi am desenat...


























                             
                         



                            Dar el cum singur se simţea... Am mai desenat o pisicuţă.



    Acum sunt doi. Se alintă şi miorlăiesc... (Ea mai tare decât el... Că aşa-s pisicuţele. Se miorlăiesc, se miorlăiesc şi iar se miorlăiesc.)

* Când o să mă fac mare o să-mi iau o pisică...



Perfecţiune

    Eu sunt o perfecţionistă. Mie nu-mi place un lucru dacă în viziunea mea nu-i perfect. Desigur, perfecţiunea  nu există... dar eu cred în ea mai mult ca în Dumnezeu. Asta o să mă omoare... Încet, dar sigur.
Doar puţine lucruri pentru mine sunt perfecte. Care sunt astea? Nici mie nu-mi vin acum în minte, dar câteva lucruri perfecte tot există.
   Nu pot înţelege persoanle care sunt lăsătoare... Adică le doare fix undeva de lucrurile pe care le fac. Nimic nu mă enervează mai tare decât aceste persoane. Păi dacă faci o treabă, păi să o faci perfect... şi dacă nu perfect, măcar bine. Dar nu... de ce să faci ceva bine şi să-ţi ia mai mult timp, când poţi termina mai repede făcând o chestie... mai puţin bine?
Nu zic că lucrurile pe care le fac eu sunt perfecte... Pentru că nimeni şi nimic nu e perfect, dar eu nu mă mulţumesc doar cu "bine". Eu vreau perfect. Ştiu, sunt insuportabilă... Dacă o să devin vreun soi de şefă, cred că toate relele vor fi pe capul meu. Perfecţiune, perfecţiune, perfecţiune... Ce e aşa de greu?
   Ştiu. Lumea nu-i perfectă. Eu nu sunt perfectă. Tu nu eşti perfect. Tastatura asta nu-i perfectă. Nimic nu e perfect... Absolut nimic. 
Poate un firicel de iarbă verde şi proaspăt care se aplecă sub greutatea unui strop de rouă... fiind mângâiat de razele calde ale unui soare de vară... Poate asta e perfect.
Poate un cer înstelat şi o lună plină, iar doi tineri stând îmbrăţişaţi şi privind cum licăresc stelele... Poate şi asta e perfect.
Poate dacă toată lumea ar zâmbi, ar fi fericită... Poate şi asta ar fi perfect. Desigur, de multe ori mă trezesc spunând multor persoane să zâmbească, să fie fericite. Dar un lucru uit... Asta trebuie să mi-o spun mie în primul rând. Poate că totul ar fi mai perfect dacă aş zâmbi şi aş fi fericită mai des... Sau poate aş fi fericită dacă toată lumea ar fi mai fericită şi cu zâmbetul pe buze.
Hai, nu e greu. Încearcă să zâmbeşti chiar acum... Parcă pare totul mai perfect când eşti mai fericit. Dar fericirea nu durează mult. Fericirea are la bază suferinţa, tristeţea, dezamăgirea... 
Sau poate aşa devin eu fericită. Trecând prin toate astea. Parcă e mai dulce, mai perfectă acea fericire după ce ai trecut prin cele de mai sus... Oare doar mie mi se pare? Sunt eu nebună? Sunt eu prea perfecţionistă?
Ştiu, nici postarea asta nu-i perfectă...

marți, 24 iulie 2012

Poze

    Pentru că nu-mi vine în minte niciun text de scris... m-am gândit să postez din nou poze. Nu, nu mai sunt cu pisici...

    Mi-ar plăcea să stau întinsă pe iarba de un verde închis... să fie rece şi cu mâna pe cer să desenz...



                                                       Sau poate chiar la "corzile" de tensiune să cânt...











        
                                                                          





        Şi să privesc cerul cu norii lui pufoşi...




        
                Sau poate norii pe cer să-i împrăştii...



 

Şi să văd apoi cum Soarele îi colorează...
                                                                           
                                                                                 Sau poate în palmă Soarele să-l ţin...





                 Sau de pe cer să-l iau...



                                                                            Dar tot pe cer e mai frumos...



"Când vezi un avion pe cer, cineva se gândeşte la tine..."
                             Dar sunt două??




















Şi cam atât pentru azi... Mă apuc de citit.

duminică, 22 iulie 2012

Iar poze cu pisici...


   Tot mă uitam la pozele de prin calculator şi mi-am dat seama că am o obsesie... şi anume, pozatul mâţelor. 
Nu mă pot abţine să nu le pozez. Mi se par tare drăguţe, jucăuşe... simpatice, amuzante... şi alte cuvinte d'astea. 



 * Făcea şi el planking... *



"Serios acum... oare când o să mă laşi în pace
şi nu o să mă mai fotografiezi?"


"Ţi-am zis că nu mai pozez..."

* Ăsteia mici tare îi mai place să se ascundă...*




" Eu în sacoşă m-am băgat... Tu acasă mă vei lua?"
"Sunt la înălţime... baby..."
* Pentru cine nu ştia... pisicile se ling... Se ling chiar
şi dacă-ţi stau în braţe *

*Chiar şi atunci când stau să pice... ele tot se ling*

"Aşa... aşa... mângâie... că doar aşa o să încep să torc..."


* Dar cu toate astea... grea mai e viaţa... *

joi, 19 iulie 2012

Scrisoarea de iubire II

    Prinţesa se îmbujora şi porumbiţa o săruta. "Tu dragă porumbiţă... sper să nu fi uitat şi de a mea guriţă ce ţi-am dat-o pentru prinţul meu scump şi drag". Se uita în ochii porumbiţei, răspuns aştepta. Ahh... prostuţa de ea, porumbiţa nu vorbea. Un zâmbet pe faţă îi apărea... Ochii i se luminau şi inima îi bătea.
Citea şi recitea scrisoarea dragului ei prinţ şi atunci îşi aduse aminte prostuţa de ea. Nunta-i era aproape.
Nici nu mai apucă să respire, luă o foaie şi gândurile-şi aşternu:

"Dragul meu,


    Prinţul meu... eu timp îţi dau, dar nu prea mult. Să vii repede la al meu tată şi să mă ceri chiar şi în genunchi. Nunta-i aranjată cu un prinţ meschin, rău şi dur. Te rog ajutor, prinţul meu, scumpul meu.
                                                                                      
                                                                                    Pe pupă dulce,
                                                   A Ta Prinţesă."

   Timp de pierdut nu era. Împachetă scrisoarea, o parfumă şi o băgă în plic. Luă porumbiţa şi îi ataşă scrisorica. "Tu, porumbiţă albă zboară repede departe la al meu prinţ... De salvat doar el mai poate. Dragul meu, scumpul meu prinţ...". Dădu drumul porumbiţei şi această zbură mai repede ca oricând.
Inima prinţesei apăsat bătea. Nici nu-şi putea imagina viaţa alături de altcineva decât dragul ei prinţ.
"Ohh... tu prinţ de pe alt meleag... cum ai reuşit să pui mâna pe inima mea? Ohh... tu prinţ frumos şi cu şatenele plete... nici nu ştii cât de mult te pot plăcea".

   Prinţesa zilele număra şi petale la trandafiri rupea. "Ba mă iubeşte, ba nu mă iubeşte...".
Prinţesa se bosumfla, nici de mâncat nu mai mânca... Ea pe prinţ îl aştepta. "Tu prinţ din depărtări, grăbeşte-te spre iubita ta... Ziua se apropie... Te rog nu mă lăsa...". Dar prinţul se grăbea. Era călare pe un cal alb cu stea în fruntea... 
"Prinţesă dragă, o să ajung şi pe tine te voi lua... drept soţia mea. Ahh... tu cal cu stea în frunte de-ai zbura măcar..."
Atunci calul capul şi-l întoarse şi spre prinţ grăi: "Dacă aşa vrei stăpâne aşa va fi..." şi calului două perechi de aripi îi apăru... 
"Tu, cal ce eşti... de ce până mai azi nu mi-ai vorbit?"
"Tu stăpâne ţin-te bine de a mea şa şi acum' vom zbura..."
Calul zbura, prinţul se ţinea, iar prinţesa se gătea...
"Prinţ nerod ce eşti... m-am încrezut în tine şi tu ce-mi faci? M-ai lăsat pe mâna altuia. Ahh... şi nici porumbiţa nu mi-ai înapoiat-o... prinţ nerod..."
Prinţesa nici nu ştia că al ei prinţ zbura spre ea.
Nunta începea, iar prinţul ei drag nu mai venea. Şiroaie de lacrimi îi curgeau şi nervii o năpădeau... 
"Ahh... tu destin ciudat, oare în ce m-ai băgat? Tu nu vezi cum îmi curg şiroaie lacrimile amare...? Adu-mi prinţul meu cel drag, cu el să mă mărit... Din cer să pice prinţul meu, iar pe prinţul cel meschin să mi-l omoare."
Prinţesa apăsat păşea şi lacrimile-i curgeau. Nici porumbiţă, nici scrisorică, nici prinţ... Nimic nu se vedea...
"Ahh... tu prinţ ce eşti, niciodată nu te voi uita chiar dacă tu asta ai făcut. Îţi voi blestema şi zilele şi nopţile şi noroc în dragoste... ioc. Asta e tot ce-ţi urez, dragă prinţ, dragă nerod..."
Prinţesa, dulcea de ea, în faţa altarului ea era... şi tare mai bocea.
"Tu, fata mea... nu mai boci. O să creadă lumea că nu-l placi..."
"Dar mamă..."
Nici nu apucă să termine că un strigăt din cer se auzi:
"Prinţesa e a mea. Eu sunt prinţul ei, ea e prinţesa mea şi nu o împart cu nimenea. Dulcea de ea...".
Invitaţii amuţiră, iar părinţii înnegriră de necaz...
"Cine-i ăsta...", strigară toţi într-un glas.
"El e al meu prinţ, iar eu a lui prinţesă... Coboară jos  şi vino de mă scapă de acest mare necaz."
"Fata mea, ai înnebunit... nunta-i aranjată... nu te mai fâstâci..."
"Mamă, eu pe el îl iubesc... Prinţul meu coboară jos aici..."
"Vin prinţesa mea, vin..."
"Obrăznicie", strigau toţi.
"Omorâţi-l..."
"Staţi oameni buni, nu vă grăbiţi... Eu la duel îl provoc pe omul cel meschin. Ne vom lupta până la apus..."
"Ruşine", strigau toţi.
"Cine va câştiga, acela dulcea prinţesă va păstra... "
"Aşa să fie prinţ nebun..."
    Şi se luptară şi se luptară... Inima prinţesei tare mai bătea, se ruga la Zei... se ruga la toţi pe al ei prinţ să-l cruţe.
Apusul era aproape... Şi nici unul nu murea... Se luptau şi se luptau... Soarele apusul şi-l pregătea, iar prinţesa mâinile şi le frământa.
Cu o lovitură, cu o sucitură prinţul drag îi înfipse o sabie-n gură... Prinţesa ţopăia şi urlete se auzeau. Lor nici că nu le mai păsa...
Prinţul o ridică pe a lui dulce prinţesă şi spre palatul lui porni...
Prinţesei nici că-i mai păsa. Era a lui acum... Şi ce bine îi mai părea...
Calul zbura, iar cei doi se sărutau...
"Tu, prinţesa mea dulce... inima-ţi este bine?"
"Prinţul meu, inima-mi este acum foarte bine... Inima mea acum îţi aparţine întru-totul... Dragul meu, prinţul meu..."
"Ahh... prinţesa mea, trandafirul meu cel dulce... Te strâng la piept. Acum eşti doar a mea..."
Şi zburară şi zburară cale lungă... până la al ei prinţ acasă.
"Ăsta-i castelul meu iubita mea. De acum va fi şi castelul tău.. trandafirul meu..."

   A doua zi nuntă mare mai era. Prinţi şi prinţese se adunară... să vadă nunta cea mai mare. Prinţesa zâmbea, iar prinţul o privea. Era dulce, chiar mai dulce ca în ale sale vise...
"Tu, prinţesă dulce şi frumoasă vrei să îi fii soaţă?
"Desigur că vreau... "
"Tu, prinţul meu o vrei pe această fată drept soaţă?
"Asta am vrut mereu..."
Şi cei doi se sărutară şi nuntaşii aplaudară...
   Nunta ţinu mult timp. O săptămână, o lună, un an... poate mai petrec şi acum... Dar un lucru e cert...
Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Sfârşit

Scrisoarea de iubire

   Inspiră adânc şi mai citi încă o dată scrisoarea lui... Inima îi bătea mai tare şi mâinile îi tremurau. Fiori reci o cuprindeau... La fiecare cuvânt citit suspina şi gândul îi fugea. "Prinţesă, tu eşti a mea mea şi ştii foarte bine asta. Mă gândesc doar la tine, îmi vise îmi apari... Într-o zi o să mor de dorul tău..." Împături frumos scrisoarea şi şi-o băgă în sân. Luă o hârtie, înmuie peniţa în cerneală şi începu a scrie:

"Dragul meu prinţ,


    Ca un Zburător cu pletele şatene îmi apari aievea-n vis. Tu pe gândurile mele ai pus stăpânire, dragă prinţ. Nu mai pot gândi, nu mai pot mânca fără să mă gândesc la tine... Distanţa-mi sfâşie inima... Te iubesc şi te aştept în vis.
                                                           Cu drag,
                                                                                   Prinţesa Ta"

   Îşi reciti scrisoarea, o parfumă, o împături, o băgă într-un plic roşu sângeriu şi îi puse sigiliu. O mirosi, iar acest gest o făcut să suspine adânc. 
Urcă grăbită scările spre turnul castelului, acolo unde stăteau porumbeii mesageri. Luă în mână o porumbiţă albă şi îi prinse scrisoarea... După ce îi prinse scrisoarea, prinţesa sărută porumbiţa. "Tu, porumbiţă albă cu a mea scrisoare... Zboară repede la al meu prinţ şi dă-i şi această sărutare..."
Prinţesa eliberă porumbiţa, iar aceasta porni în zbor spre meleagurile tânărului prinţ aducându-i o bucată din dragostea prinţesei pentru el. Tânăra fată stătea şi privea în depărtare cum porumbiţa se îndepărta de ea şi se apropia de tânărul prinţ...

   Trecuseră zile şi nopţi la rând... Niciun semn nu se ivea. Nici porumbiţa, nici scrisoarea. Gânduri negre puse stăpânire pe tânăra domniţă. Dacă porumbiţa nu a ajuns? Dacă prinţul nu o mai iubea? Gândurile o năpădeau... lacrimile îi curgeau... inima îi tremura... şi porumbiţa tot nu apărea.
"Porumbiţă draga mea... Apari acum şi aici cu scrisoarea de la al meu drag prinţ". 

   Mai trecu o noapte, mai trecu două... Porumbiţa nicăieri. Prinţesa mâinile îşi frângea şi în cameră ea se învârtea. Gândurile negre pace nu-i dădeau....

   Până într-o zi... Dis-de-dimineaţă ceva se ciocni de fereastă. Prinţesa sări din aşternut. Cu mâinile tremurânde deschise o fereastră. Era porumbiţa. "Ahh... tu, porumbiţă albă... unde-ai fost? M-ai lăsat pradă gândurilor mele negre... Tu, porumbiţo... i-a să văd ce duci...". 
Luă scrisoarea pe care o aducea porumbiţa albă de pe alte meleaguri. Rupse al ei sigiliu, o desfăcu şi o citi:

 Draga mea prinţesă,

   Încă de la început ţin a mă scuza în faţa ta. Eşti dulce şi cuminte... eşti prinţesa mea. Eu pe nimeni altcineva nu am, prinţesa mea. 
   Distanţa să nu-ţi mai sfâşie inima-ţi micuţă. Distanţa se va sfârşi, doar timp să-mi dai iubita mea. 
                                                                                               
                                                                                                                Cu drag,     
                                                                                                                       Al Tău Prinţ"

   Prinţesa jubila, inima îi bătea şi gândul îi zbura... La al ei prinţ, la al ei Zburător, la al ei drag prinţişor...
                                                     

Motănel şi Pisicuţa vrăjitoarei

La miez de noapte, când oamenii dorm...
La miez de noapte, când sufletele celor morţi ies din temniţele terorii...
La miez de noapte, când vampirii îşi caută victimele...
La miez de noapte, când vrăjitoarele îşi pregătesc măturile...
La miez de noapte, o fată se transformă în pisică.
Cu blana neagră şi cu ochii care îi lucesc la lumina lunii... urcă pe mătura Vrăjitoarei. Suflete uitate, rătăcite se agaţă de mătură, dar Vrăjitoarea zboară înainte. Mătura zboară... sufletele ţipă... Câinii urlă... Moartea bate pe la uşi întrebând dacă cineva vrea să-i fie prieten veşnic.
La miez de noapte, porţile se deschid... duhuri rele ies pe pământ. Chinuiesc oameni şi animale... Un ţipăt sfâşietor şi un suflet se ridică la cer pentru condamndarea finală...
Alte Vrăjitoare zboară care încotro... şi ele au o pisică neagră.
Toate merg să adune plante pentru poţiuni. Poţiuni de vise, de iubire, de citire a gândurilor, de nemurire...
Văzduhul răsună de blestemele vrăjitoarelor... Morţii se răsucesc în sicrie... Vârcolacii urlă la lună... Ielele dansează...
La miez de noapte, când vrăjitoarele şoptesc vrăji numai de ele ştiute...
La miez de noapte, o Pisicuţă fură din poţiunea vrăjitoarelor...
La miez de noapte, gândurile Pisicuţei se întunecă...
Vrea să deţină controlul inimilor, a sufletelor, a viselor, a dorinţelor...
La miez de noapte, doar o inimă, un suflet şi un vis o interesează pe Pisicuţă...
La miez de noapte, Pisicuţa îşi pune dorinţa: "Stăpânirea inimii, a sufletului, a viselor... Dragostea să-mi fie împărtăşită, visul şi inima să i le pot controla... Cu gândul la mine să fie... Nimeni alta să nu mai existe... Suflete nebune, rele şi meschine... îndepliniţi-mi dorinţa. Vreau ca Motănel să fie al meu..."
La miez de noapte, un fulger se ivi...
La miez de noapte, Motănel fu fermecat...
La miez de noapte, Vrăjitoarele îşi unesc puterile...
La miez de noapte, ele pe Diavol îl cheamă...
Cocoşul cântă... Lumina biciuie fiecare suflet încă neascuns...
Vrăjitoarelele urlă şi aruncă blesteme...
Morţii se întorc cu faţa spre răsărit...
Moartea pleacă singură de unde a venit...
Pisicuţa se transformă în fată şi la al ei Motănel se gândeşte...
Oare vraja i-a reuşit?


Muzica rock

    Pentru cine nu ştia încă, eu ascult rock. Da, da, da... ascult rock şi mă mândresc cu asta chiar dacă unii strâmbă din nas sau ridică o sprânceană când aud ce gen de muzică ascult. Asta-mi place, asta ascult... La fel cum eu am dreptul să fiu dezgustată de manele, aşa şi cei care ascultă manele au dreptul să fie dezgustaţi de cei care ascultă rock. Nu ştiu de ce unii au o părere chiar aşa de proastă despre cei care ascultă acest gen. Dacă asculţi rock eşti satanist... Păi asta înseamnă că dacă asculţi manele eşti cocalar sau piţipoancă, nu?
În viziunea unor omuleţi care le răsună-n minte doar ritmurile lui Salam şi muzica de cluburi, ăştia care ascultă rock sunt nişte jegoşi satanişti. Îmi place să ascult muzica rock, dar nu să dau din plete... Şi desigur, am şi eu preferinţele mele în materie de rock. Nu îmi plac melodiile foarte dure. Alea chiar mă sperie... Cum ar fi melodiile celor de la Rammstein. Când aud o melodie de la formaţia asta îmi vine să-mi astup urechile, să închid ochii, să mă ghemuiesc şi să ţip... Mă sperie... 
   Uneori mai stau şi mă mai gândesc... Oare eu pe la vreo 65-70 de ani tot rock o să mai ascult?? Deja mă şi imaginez o babă cu pielea zbârcită mirosind a naftalină combinată cu miros de medicamente (cam aşa miros fosilele... :D)... îmbrăcată-n piele, cu lanţuri la gât, părul lung... şi cu o chitară electrică în mână dând concert în holul azilului în care stau. Frumos, nu? Sau... călare pe un motor, tot aşa... îmbrăcată în piele, cu mănuşi în mâini... trăgând cu spor dintr-o ţigară... Nah, nu v-am zis că am imaginaţie bogată? V-am spus parcă...
Aşa... trupa mea favorită e Metallica. Iubesc Metallica, dar desigur... nu există numai trupa asta... Am o listă întreagă cu trupe rock care-mi plac :D.

  1. Scorpions                                                  11.  Red Hot Chili Peppers
  2. Bon Jovi                                                    12.  OCS
  3. Iron Maiden                                               13.  Ville Valo
  4. Cargo                                                        14.  Pink Floyd
  5. Guns N'Roses                                            15.  Vama Veche 
  6. Led Zeppelin                                              16.  Him
  7. Nickelback                                                17.  Evanescene
  8. Green Day                                                 18.   Phoenix
  9. Viţa de Vie                                                19.  Manowar
  10. Deep Purpel                                               20.  AC/DC

   Ehh... sunt mai multe, dar dacă m-aş apuca să le scriu pe toate... :)) ppff...
Ce e mai frumos decât rock-ul? "Nothing else matters.." iubesc melodia asta... Mi se face pielea de găină...
Bine, mie mi se face pielea de găină şi atunci când din greşeală dau de ritmurile lui Salam...
Nu, nu sunt persoana aia care să se dea cu capul de pereţi afirmând că ascultă doar rock, iar când e singură rupe pe manele :)). Nu-s aşa :P. Rămân fidelă genului meu...
Pe lângă rock, mai ascult şi alte melodii... Să nu vă gândiţi acum că-s obsedată după rock... Că aş mânca, că aş dormi, că aş învăţa, că aş merge, că aş citi... etc.. cu rock-ul la maxim. Îmi mai plac şi melodiile mai... sensibile aşa...  Am şi eu un suflet şi nu se "hrăneşte" doar cu rock uşor... 

Deci, să recapitulăm... 
Îmi place rock-ul.
Nu îmi plac manelele sau muzica de club... bumţi-bumţi alea...
Mă imaginez o babă îmbrăcată-n piele trăind la un azil de bătrâni dând concerte.
Nu sunt o ascultătoare de rock din aceea jegoasă... aşa cum au impresia foarte mulţi omuleţi că sunt ăia care ascultă rock.
Nu-s satanistă.
Deşi ascult rock sunt emotivă, timidă... nu sunt dură...
Mai sunt şi alte chestii, dar îmi e lene să le scriu...

Deci punct.

Aaa... era să uit. Tu ce muzică asculţi? Tu consideri rockerii nişte persoane jegoase şi sataniste?

* Şi da, am mai scris despre muzică... Aici.

miercuri, 18 iulie 2012

Leapşă

    Am primit, din nou, de la Alexandra o leapşă. Din păcate leapşa asta are şi reguli, dar eu ca... ăăă... o fiinţă mai altfel nu o să respect decât o regulă şi jumătate. :D

Deci, să spun 11 lucruri despre mine:

  1. Iubesc Metallica 
  2. Urăsc piţipoancele, cocalarii, prostia, egoismul, îngâmfarea, superioritatea
  3. Hainele mele sunt în general ori negre ori roşii :D (excepţie câteva mai colorate)
  4. Mă ataşez repede de persoanele care îmi sunt simpatice
  5. Mănânc lămâile fără zahar
  6. Iubesc pisicile (şi ele pe mine... ;;) )
  7. Nu-mi plac oamenii care nu se ţin de cuvânt (şi d'asta încerc să mă ţin, doar că nu-mi prea iese uneori)
  8. Lenevesc toată ziua :D
  9. Nu-mi plac poşetele, prefer oricând un rucsac
  10. Îmi place să fiu ironică
  11. Îmi place să citesc
Aşaa... acum să răspund şi la întrebările ei...


1. Ce tipuri de bloguri se regăsesc cel mai mult în blogroll-ul tău?
* Bloguri diverse. De la bloguri mari, până la bloguri mici. De la bloguri cu poze, până la bloguri cu poveşti. 
Adaug doar bloguri pe care le citesc cu adevărat şi care îmi plac.

2. Ţi-ar plăcea să dai mâna cu vreun extraterestru?
* Mie mi-ar place, da' doar să nu se sperie de mine :))

3. Ce te amuză?
* Cam totul, mai puţin orele de chimie şi mate... 

4. Eşti miliardar de vise?
* Băi, eu cred că da. Visez mult...

5. Ce vei face în viitorul apropiat?
* În ăla foarte apropiat o să mănânc. În ală niţel mai depărtat... o să dau la o facultate

6. Cartea preferată.
* Doar una... pff... Cred că "Un ceai cu ţipete de sâmbătă", de Adrian Lustig

7. Muzica preferată.
* Rock, clar

8. Dacă banul naţional ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
* Ehh... p'acolo... mai pe jos, aşa...

9. Care e melodia care chiar acum îţi trece prin minte?
* Ville Valo feat Natalia Avelon - Summer Wine

10. Ce abilitate magică ţi-ai dori?
* Să pot citi gândurile... 

11. Ai vrea să trăieşti pe Lună?
* O zi, o săptămână, o lună... ca un mic concediu aş merge acolo, dar să trăiesc... Neahh...

*** Asta-i tot. :D

Sexul, inocenţa şi fata cuminte

     Nu ştiu ce e în mintea unora... sau poate ştiu. "Sex, sex, sex...". Cam asta e în mintea unora. Poate şi a mea, dar aici nu e vorba de mine.:P
Aici vreau să vorbesc de acei mici obsedaţi care dau de blogul meu după nişte căutări... ăăă... puţin mai ciudate. Adică vreau să zic ciudate pentru un blog ca ăsta al meu... Că dacă aş fi deţinut un site porno îmi puteam explica cum un el a ajuns pe blogul meu fiind interesat de "porno cu nevasta mea şi vecinu" sau "virgine care se ling". Serios acum, lăsaţi-o mai moale cu frecatu-n faţa monitorului... Şi dacă tot nu încetaţi, măcar intraţi direct pe site-uri unde sigur ştiţi că o să găsiţi porno: redtube, porntube... d'astea.
 În primul rând mici obsedaţi ce sunteţi... pe acest blog nu veţi găsi niciun film porno cu vecina sau cu nişte virgine care se ling sau cu nişte ponei... sau cu pisicuţe... Niciodată. Aaa... că mai spun eu una alta mai nesimţită aşa, asta e altceva. Da' aici nu o să găsiţi niciun film porno.
În al doilea rând, dacă mai prind pe cineva că mai ajunge pe blogul meu căutând sex, virgine, porno, pisicuţe şi alte asemenea jur (deci jur băi...) că o să-l găsesc şi o să-l biciuiesc cu firul de la mouse până o să spună că niciodată-n viaţa lui nu o să mai caute ceva porno şi că o să se călugărească. Păi ori e blog de blog ori e site porno?? 
    Într-un alt aranjament de idei, nu-s eu cea mai pudică persoană... ci chiar îmi fac plăcere anumite discuţii. Bine, acum sper să nu mă considere nimeni obsedată... îs doar curioasă. O curiozitate sexuală, dacă pot spune aşa... 
Dacă înfăţişarea mea drăgălaşă, aşa cum mi-a spus cineva, nu te duce cu gândul la ceea ce mă gândesc eu... atunci e bine. Aşa pot fi şi eu o inocentă... ;;) . Unele tipe se gândesc la sex într-un mod... vulgar, dar eu mă gândesc într-un mod mai romantic aşa... Şi mă trec fiorii şi-mi bate inima mai tare... Unii cred că ar pune asta pe seama vârstei mele... ăăă... adolescentine.
Dacă cineva mă întreabă ceva în legătură cu sexul nu o să închid ochii şi o să-mi astup urechile şi o să repet continuu "lalalalalalalallala" pentru a nu mai auzi nimic. Dacă unii se aşteaptă să reacţionez aşa, înseamnă că nu ştiu nimic despre mine.
    Aseară mă gândeam... că dacă mai eram în evul mediu şi gândeam ca acum cred că îmi dădeau foc sau cine ştie ce altă modalitate de tortură (care ar fi dus cu paşi în galop spre moarte) ar fi găsit indivizii ăia însetaţi după sânge de virgină curioasă :P. Bine, nu cred că ăsta e cel mai ok loc de a atinge astfel de subiecte sensibiloase, dezgustătoare, sexoase şi mai ştiu eu alt cumva... Dar, pe tastatura mea, până la urmă e blogul meu şi scriu ce vreau în el. Cui nu-i convine paşi pe covoraşul virtual şi fuguţa spre blogurile alea decente în care se prezintă "Ultima dragoste", "Doar el", "Rănită!".
Eu nu-s aia care să scrie despre drăgălaşenii din astea la modul serios. Cum îmi spunea cineva, eu tratez orice subiect cu o ironie acră. Naahh... păi dacă mănânc lămâile fără zahăr, ce să fac?   
    Deci, nu par obsedată... nu? Îs fată cumine... Foarte...

marți, 17 iulie 2012

Isterie pisicească

- Motăneell!!!
- Da pisicuţo.
- Mă înşeli cumva?
- Cum ţi-aş putea face ţie aşa ceva?
- Dar de unde să ştiu eu că nu ţi-ai găsit altă pisicuţă?! Spunee!!
- Ce geloasă eşti...
- Nu sunt geloasă, dar spune-mi... ţi-ai găsit pe alta?
- Nu pisicuţo, nu... nu sunt eu motănelul tău?
- Ba da...
- Păi şi atunci?
- Tu eşti singurul meu motănel.
- Iar tu eşti singura pisicuţă...
- Aşa să fie..că altfel te omor. Aşa şi trebuie... ca eu să fiu singura ta pisicuţă. Ai auzit?? Hai, fugi şi prinde-mi un şoarece să uit că m-ai înşelat şi discuţia de acum să nu se mai întâmple niciodată... că altfel îţi zbor puricii. Ai înţeles?
- Dar pisicuţo... nu te-am înşelat... Da o să-ţi aduc...
- Nici nu mai era nevoie să-mi răspunzi. Pentru asta 2 şoareci. Fugi!

* Şi taci! :P

luni, 16 iulie 2012

Ceva plictiseală...

   Naahh... păi... iar am deschis tâmpeni asta de pagină şi nu ştiu ce să scriu în ea. Despre ce? Despre nemurirea sufletului unui câine corcit? Sau despre... ăăă... minunata asta de lume în care trăim, unde totul este minuntat şi extraordinar (bine, glumesc când spun asta...)?
   Băi, deci... nu am idee despre ce să scriu. Bine, nu că aş avea vreodată idee despre ce să scriu aşa că o să aberez pe aici cam până o să mă plictisesc.
   Aşa... uite cum stă treaba mici cititori... Ăia 3-4 de prin spate de pe acolo, se aude? Citorii mei... Aşaa... treaba stă bine. Ieri am interogat câteva persoane... Le-am întrebat ce părere au despre mine. Unele mi-au răspuns altele, nu... Cineva mă aseamănă cu o pisicuţă şi a zis că-s una din acele pisicuţe pe care le-ai lua acasă, nu pe care să le îmbăiezi sau să le jupoi. Nahh... fiecare cu fantezia lui. În altă ordine de idei amestecate, ăsta nu-i blog pentru zoofili. Nu sunt nici ponei, nici pisică... Aşa că... mişcare cititori zoofili. (Tu, cel care m-ai asemănat cu o pisicuţă, rămâi). Acest cineva a mai adăugat că deşi sunt curioasă, ştiu să binedispun lumea. Deci e bine... 
Altcineva mi-a spus că-s secretoasă. Acum ar fi trebuit să se audă un râs malefic... Şi cică în ciuda înfăţişării mele drăgălaşe (drăgălaşă pe dracu, dar dacă aşa mă vede lumea... eu chiar nu mă supăr, ptiu să nu mă deochi singură... bine, stai, de fapt nu cred în deochi :)), dar cred că şi porcuşorii de Guineea ar putea fi drăgălaşi... şi pisicuţele... ). Deci, să revin. În ciuda înfăţişării mele drăgălaşe ascund "chestii". Deci ascund "chestii"... cum ar fi: cuţite, topoare... ace... lame, le am pe toate în mânecă. Vrea să le vadă cineva?:D 
Cică-s o persoană greu de înţeles. Aşa-i cu fetele... Şi până la urmă, pe tastatura mea, de ce ar trebuie să mă destăinui în faţa unora? Ohh... da... îmi şi imaginez o discuţie între mine... şi cineva din clasă, spre exemplu. Altcineva decât alea câtva fete cu care mă înţeleg. (Acum pentru alea 1-2 cititoare din clasa mea... Cum ar fi să-l iau pe tâmpitu de Edy de o aripă şi să-i povestesc despre mine??? Sau pe... Scurtu? :)) Serios acum... )
Dar finalul, deci finalul... m-a lăsat în lacrimi imaginare (de dinozaur dispărut) "eşti o bună prietenă şi se poate discuta orice cu tine". Orice?? Hmm... chiar orice?? Atunci, tu dragă care mi-ai răspuns şi-ţi mulţumesc, de ce te ruşinezi când mai zic ceva tâmpit... legat de anumite chestii mai nepotrivite pentru înfăţişarea mea drăgălaşă?
Astea-s doar două păreri. Pentru ce-mi trebuie? Se(x)cret :P.

Aşa... v-am spus şi ce părere au alţii despre mine... Da' tu, cel care mă citeşti fix în această secundă [se(x)cundă] ai vreo părere despre mine?
Încă o întrebare, am reuşit să vă binedispun??

duminică, 15 iulie 2012

Mafioţii cu lăbuţe III

     Cei doi şoricei au reuşit într-un sfârşit să iasă afară nevăzuţi şi teferi. Micuţului şoricel îi transpirau lăbuţele de la atâtea emoţii. Parcă ceva mai frumos de atât nici nu-şi putea imagina. Privea spre micuţa şoricuţă... cu formele ei apetisante... Rămăsese cu guriţa deschisă...
- Jasmin, da' eu tot îs curios... De ce ai venit tocmai aici?
- Ahh... prostuţule, trebuie tu să le ştii pe toate, nu-i aşa?
- Păi doar mă întrebam şi eu aşa... eram curios...
- Bine... uite cum stă treaba prostuţule, am interceptat un transport secret de şvaiţer şi am nevoie de tine.
Micuţul şoricel se oprise în loc. Nu-i venea să creadă că o fată atât de simpatică şi dulce ca ea se băgase în aşa ceva... Ea nu era aşa...
- De ce tocmai de mine şi de când te interesează pe tine astfel de treburi? Ţi-l pot sugera pentru astfel de treburi pe prietenul meu... e mai mare... eu nu mă mai bag în d'astea. Am făcut-o atunci, m-au prins Trupele şi m-am cuminţit. Acum sunt un şoarece cult, nu mă mai amestec eu în d'astea.
- Hai, nu fi prostuţ... ai şi tu de câştigat.
Micuţa şoricuţă îl pupă pe obraz...
- Hai, te rog ajută-mă...
Jasmin ştia că micul şoricel nu-i poate rezista, iar mai devreme sau mai târziu îi va ceda...
- Jasmin, dar ţi-am zis... eu nu mă mai bag în d'astea. E greu, e dificil şi în plus o astfel de treabă nu e pentru o fată atât de...
- Atât de?! Hai spune!
- Atât de firavă ca tine.
- Firavă?! Ahh...
Iar Jasmin scoase un chiţăit subţirel semn că era tare amuzată de spusele şoricelului.
- Prostuţule, se vede că nu ne-am mai întâlnit de ceva vreme. Nu mai sunt aşa de interesată de carte acum. Acum am descoperit mirosul şvaiţerului... Şvaiţer, îţi zic eu... Nimic nu poate mirosi mai bine decât nişte şvaiţer proaspăt.
- Jasmin, aproape nu te mai recunosc.
- Ştiu, nici eu nu prea mă mai recunosc... dar timpul trece şi ne schimbăm.
- Ăăă... aşa o fi...
- Adică cum să nu fie aşa. Uită-te la tine... acum câţiva ani învârteai caşcavalu' pe labe, iar acum citeşti... Parcă eu te mai recunosc...
- Da...dar...
- Niciun dar, eu vreau să ştiu acum şi aici dacă mă ajuţi cu trasportul... Vreau un răspuns prostuţule... Un răspuns.
Micului şoricel i se înecaseră aproape toate roţile de caşcaval. Nu-i venea să creadă că o fată atât de dulce ca ea umbla acum cu d'astea... Nu-i venea să creadă. Pe o parte îi era frică să zică că o ajută, dar pe alta... era atât de îndrăgostit de ea... încât nu-i putea rezista.
- Mmm... bine, te ajut.
- Ahh... prostuţule, ştiam că mă vei ajuta.
Iar mica şoricuţă îi sări la gât şi-l pupă.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Alte poze cu mâţe

   Ce poate fi mai frumos decât o pisică care stă să o pozezi? Adică, să rectific... ce poate fi mai frumos decât o pisicuţă? Eu cred că nimic...

"Megi, mergi... întoarce... şi poză"



"Un şoricel şi pentru mine? Dacă nu un şoricel, măcar o îmbrăţişare primesc şi eu?"


"Taci că mă ruşinez..."


"Uite aşa se face un dans lasciv pe perete, băi... tu asta..."
"Fiinţă, dacă mă mai pozezi mult o să-mi folosesc
de urgenţă ghearele pe tine"



* Şi în ultima poză e un motănel.... :P*


Mafioţii cu lăbuţe II

 Mafioţii cu lăbuţe I

    Un miros rânced îi invada nările. Era scârbit de ceea ce simţea. I se răscolea stomacul său micuţ de fiecare dată când inspira. Nu se mai putea aşa ceva...oriunde se uita, numai brânză, caşcaval şi alte rahaturi. "Pff... ce noapte, ce noapte... oohh..". Îşi duse lăbuţa la fruntea sa micuţă şi o mângâie. Avea un cucui micuţ..."Să fiu al naibii... cred că nu a fost bun caşcavalu'. Mi-o trebuit mie şvaiţer dă-la... sau cum io zice... mama lui de şvaiţer... nu puteam rămâne la caşcavalu' ăsta obişnuit? Ohh... am vrut senzaţii tari, na de aici senzaţii tari...". Se ridică de pe jos... dar o ameţeală puternică îl trânti la loc.
"Vai de viaţa mea... În ce m-am băgat?! Mi-au trebuit mie lucruri d-astea? Oare de ce m-am lăsat influenţat? Sunt un papă-brânză. Da, exact... asta sunt. Păcătosul de mine le trage prea mult la măsea. Mi-au trebuit mie sticle cu licori din alea cu nume pompoase...aahhh...vai de coada mea cum am ajuns. M-am luat după brânză ăsta... Puteam rămâne la cărţile mele... dar el nu şi nu... Trebuie să mă întorc la cărţile mele. Aşa ceva nu se mai acceptă. Am jurat în faţa Trupelor Motăceneşti că mă fac şoarece cuminte... La naiba ea de viaţă...".
Micul şoricel privea în jur... sticle goale, ceva prafuri misterioase... şoricuţe adormite... prietenul său mângâind în anumite zone alt şobolan de gen masculin. "Iacc...", îşi spuse el în gând în timp ce încerca să se ridice şi să plece... Dar nu reuşi nici de data această să facă câţiva paşi că iar pică pe jos... "Mama ei de viaţă. Gata am spus. Gata cu petrecerile... Gata cu tot...". Micul şoricel se ambiţionă şi se ridică de jos în încercarea de a găsi o cale de scăpare din această cocină de şobolani adormiţi.
Mergea clătinat, se mai împiedica... privea în stânga şi în dreapta în speranţa că va găsi o cale de ieşire...
Făcuse doar câţiva paşi şi se opri speriat. Simţi că cineva este în spatele lui, îi simţi respiraţia...inima îi bătea cu putere...
Credea că sunt Trupele Motăceneşti, că l-au găsit iar acum îl vor mânca sau poate îl vor face friptură... Vroia să ţipe pentru a-i atenţiona şi pe ceilalţi... dar nişte lăbuţe mici îi astupaseră deja ochii.
- Ghiceşte cine e...
- Ăăă... habar nu am, dar nu mă mânca te rog!!
- Hai, îţi dau un indiciu...şi nu o să te mănânc, iubiţel.
- Iubiţel?!
- Da dragul meu, m-ai uitat?!
Îi luă mâinile de la ochi şi îl întoarse spre ea.
- Eu sunt iubiţel. Ai uitat de mine. Ahh... prostuţule.
Şi îl pupă pe micul şoricel pe obraz.
- Prostuţu' de tine... cred că ai tras pe nas prea multă otravă de nu-ţi mai aminteşti... Hai, te las să-ţi aminteşt de mine.
El se uita fix în ochii ei. Ce ochi frumoşi avea. Ce chip angelic. Doi ochi ca de mărgele... Zâmbea tâmp. Îşi imagina că era cu mica şoricuţă într-un lan de grâu, alergau, o ridica în braţe, o săruta... Năsucul i se mişca. Guriţa lui mică era întredeschisă... Şi atunci îşi aduse aminte cine era. Era micuţa Jasmin.Un nume atât de frumos pentru o şoricuţă atât de fromoasă. Nu îşi mai aducea aminte unde şi când o cunoscuse, dar asta se întâmplse acum multă vremea. Cam pe când încerca el să facă liceul. Jasmin purta o rochiţă neagră şi mulată care îi scotea în evidenţă formele ei voluptoase. Avea un mic tatuaj pe umărul drept, buzele ei erau atât de apetisante...
- Ahh... Jasmin, tu erai?! Nici nu ştii cât de mult mă bucur să te văd, dar credeam că eşti plecată la facultate că nu ai timp de d'astea cu nişte tipi... ăăă... ştii şi tu, nu chiar aşa de rasaţi ca tine.
- Prostuţule, vrei să zici că nu-ţi convine că sunt aici?
- Ah... nu Jasmin, chiar mă bucur... dar nu mă aşteptam să te văd.
Micuţa şoricuţă râse.
- Aseară păreai extrem de bucuros să mă vezi, dar acum nu cred că mai eşti atât de bucuros...
- Ăăăă... da?! Adică da... am fost, ăăă.. nu, nu adică sunt... sunt bucuros să te văd Jasmin. Chiar mă bucur, sincer.
- Ahh... prostuţule, ce te mai bâlbâi.
Jasmin îl luă de după gât pe micul şoricel şi îi şopti ceva la ureche.
- Păi hai să mergem, spuse micul şoricel. Dar pe unde ieşim?
- Stai calm prostuţule, găsim noi pe unde să ieşim.
Micul şoricel era în al nouălea cer. Iubirea lui din liceu, sau mai bine zis... atunci când voia el să facă liceul revenise. Bine, el niciodată nu-i spusese ei că o place. Era prea laş pentru a-i face micuţei şoricuţe declaraţii de dragoste la o bucată de caşcaval sau şvaiţer... El nu era aşa...

*Va continua*

vineri, 13 iulie 2012

Leapşă

Am preluat o leapşă de pe blogul Alexandrei şi vreau să răspund la ea.

Despre mine

1. Orientare sexuală: heterosexuală... ce altceva?!
2. Ceva la care eşti groaznic: la mate îs praf
3. În braţele cărei persoane ai vrea să fii: :)) ehh... nu se zice aici
4. O descriere a stimei de sine: mdaa... următoarea
5. Cine sunt cei mai buni prieteni ai tăi: Floarea, lenea şi mâncarea
6. Cartea preferată: "Un ceai cu ţipete de sâmbătă - Adrian Lustig"
7. Cea mai mare diburcaţie din viaţa ta: "Să mă nasc sau să nu mă nasc..?!!"
8. O descriere a celui mai bun prieten: sunt 3, care din ei?
9. Animalul preferat: Motănel
10. Cineva care-ţi lipseşte: A.
11. Ce ai făcut ieri: am scris pe blog, am citit, am mâncat, am stresat lumea pe mess
12. Cea mai mare realizare: am trecut la mate :))
13. O descriere a persoanei pe care o urăşti: mare, negricios, cu ţigara-n gură şi cu aceleaşi haine de vreo 2 ani
14. Top 5 cântece la momentul de faţă: cam greu să aleg doar 5, dar încerc
           Metallica - Nothing else matters
           Gorilazz - On Melancholy hill
           Manowar - Heart of steel
           Tiziano Ferro ft. Kelly Rowland - Breath Gentle
           Zaz - Je veux
15. Ce găseşti atractiv la sexul opus: hmm... trăsăturile feţei... felul cum se comportă...
16. Animale pe care le-ai avut: un peruş
17. Aroma de îngheţată preferată: vanilie
18. Locul unde ai vrea să fii în acest moment: undeva la mare...
19. Cel mai urât lucru pe care ţi la spus cineva: "Nu puteai să iei mai mult de un 8 la chimie...?"
20. Unde ai locuit înainte: cred că în burtă...
21. "Te-aş iubi dacă... m-ai lăsa să te omor" ;;)
22. Planuri de viitor: să iau BAC-ul din prima, să dau la o facultate... să intru la stat... şi mai vedem
23. Cel mai jenant moment: hmm... a fost atât de jenant încât nu-mi aduc aminte
24. Două din nesiguranţele tale: habar nu am
25. Ce ai face dacă ai câştiga la loterie: m-aş ciupi, sigur visez
26. Ce-ţi place cel mai mult la tine: că lenevesc?!
27. Ce trupe/cântăreţi ai văzut live până acum: nici una/nici unul
28. Câţi copii vrei în viitor: :)) ohh.. da... poate 2..
29. Ceva la care te pricepi: să lenevesc, să citesc, să mănânc...
30. Cel mai drăguţ lucru pe care ţi l-a spus cineva: ăăă... mă mai gândesc (nu, nu asta mi-a spus :)) )
31. Ceva ce ţi-ai dorit în mod repetat: un aparat foto.. Nikon, Canon..
32. Relaţia cu părinţii: pe o scară de la 1 la 10... undeva pe la vreo... 4-5
33. Ceva ce ar fi trebuit să spui cu multă vreme în urmă: "Tre' să învăţ la mate..."
34. Mâncare preferată: tot ce conţine carne
35. Locul preferat: acasă, pe scaunul de la calculator
36. Relaţia cu fraţii/surorile: cu frate-miu... hmm... destul de bună... e bun de momeală
37. Citatul preferat: "Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici." (Maurice Coyaud).
38. Ziua de naştere: 27.04.1995

joi, 12 iulie 2012

Poze cu pisici

Tot căutând în calculator o poză cu mine, dar nu am găsit, am dat peste alte poze... Poze diverse... cu diverse persoane... dar cu mine nimic. Am strâns câteva poze cu nişte pisici d'ale bunicii mele... Şi mie cum îmi plac foarte mult pisicile... Motănel ;;).

"- Lasă dragă, ce a fost a fost... Asta e.
- Da,cred că ai dreptate.... Mă bucur că mă susţii."





"Vrei să vezi ce am prins? NU-ŢI ARĂT! :P"





"Nu deranja că dorm..."




"- Sigur poza asta nu-mi face capul mare?
- Sigur dragă, stai calmă."



"Mişcă ceva acolo. Vezi?"



* Toate pozele sunt făcute de mine.

6 moduri de a omorî pe cineva

   
DUPĂ MULȚI ANI DE CÂND AM PUBLICAT ACEST TEXT, REVIN CU PRECIZĂRI DESTUL DE IMPORTANTE:
1. NU SUNT NEBUNĂ
2. E DOAR UN TEXT PENTRU A NE AMUZA
3. INTENȚIA MEA NU ESTE SĂ OFER IDEI
4. NU-ȚI PLACE, AI UN ”X” SUS ÎN DREAPTA.


          Urăşti pe cineva? Îţi este cineva antipatic? Vrei să omori pe cineva şi nu ştii cum? Vrei ca omorul să decurgă în linişte? Nu vrei să fii urmărit de poliţie, să fii dat în urmărire intergalactică, să faci un an lumină de închisoare?? Dacă nu vrei toate astea atunci citeşte mai departe.
În continuare voi prezenta 6 moduri de a omorî pe cineva. Dacă eşti interesat, citeşte mai departe. 

IMPORTANT!!! Eu nu-mi asum nicio vină dacă cineva se va inspira de aici. Să nu daţi vina pe mine atunci când la ştirile de la ora 5 vor fi mai multe omoruri... fără suspecţi. Eu nu sunt vinovată de nimic, eu doar dau nişte sfaturi.

Deci să începem.

1. Dă-i o invitaţie falsă persoanei în cauză, invitând-o la un club ceva... rău famat (că în alea bune nu te primesc cu un topor... :D). Să nu uiţi să iei cu tine şi un topor sau o bâtă sau ce mai ai tu la îndemână. Ajungi la club înaintea persoanei. Te ascunzi după o uşă, iar când intră îi dai una în cap. O loveşti atât de tare încât moare. O iei şi o tranşezi. O pui în saci de plastic, o urci într-o maşină şi o duci pe un câmp, iar pe urmă îi dai foc... Te duci acasă şi te culci. Ai scăpat de ea. Fii fericit.

2. Atenţie! Doar dacă persoana se gâdilă. 
Iei o pană de orice pasăre. Pândeşti victima. Te năpusteşi asupra ei. O legi de mâini şi de picioare. Începi să o gâdili până se îneacă cu propria salivă. Se îneacă şi moare. Pe urmă o urci într-o maşină, ajungi la o apă (râu, fluviu, lac) îi legi o piatră de gât şi o arunci în apă. Te duci acasă şi arzi pana. Dormi fericit.

3. Variantă costisitoare!
Dacă ai bani... cumpără o armă. Dacă ai prieteni care deţin o armă, împrumut-o... ieşi mai ieftin. Nu le spune pentru ce. Inventează ceva. Spune că... vrei să o desenezi. Iei arma. Pândeşti victima. Ocheşti şi tragi. Trage toate gloanţele în ea pentru a fi sigur că a murit. Stropeşte victima cu benzină. Dă-i foc. 
Pont. Momeşte victima într-un spaţiu dechis, ferit de privirile altor oameni care te-ar putea da de gol. 

4. Iei un cuţit în mână. Mergi cu el aşa... la spate (de preferat prin casă), iar în faţa victimei te împiedici şi i-l înfigi în spate sau în inimă... După prima lovitură, o mai loveşti de câteva ori să fii sigur că a murit. Pe urmă o urci pe o masă şi o tranşezi ca pe un porc. O pui în punguliţe şi o bagi în congelator.

5. Dacă ai maşină, dacă nu ai împrumuţi. (De asta sunt prietenii)
Pont. Dacă nu ai carnet, cu atât mai bine.
Pândeşti victima. Observi când iese din casă. Tu eşti la volanul unei maşini. Porneşti în viteză... şi o loveşti în plin. Te opreşti. Te uiţi în oglindă. Ţi se pare că mai mişcă? Dai înapoi. Mai dai în faţă.... iar în spate... 
Pont. De preferat ca acestea să se întâmple într-un spaţiu retras.

6. Suni victima la ore imposibile, gen... 2-5 dimineaţa... şi îi spui pe un ton sadic urmat de un râs malefic. "Te voi omorî. Te voi omorî".
Te îmbraci într-un costum negru. Îţi iei şi ochelari negri. Urmăreşti victima. Te laşi să te mai vadă. Treci pe lângă ea. Te uiţi suspect la ea. Îi trimiţi pachete suspecte, ameninţări, îi trimiţi mesaje... Va ceda psihic şi se va spânzura... Tu nu ai nicio implicaţie, stai calm.


Cam astea-s toate. Dacă mai are cineva idei, poate completa.

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.