joi, 26 iulie 2012

Perfecţiune

    Eu sunt o perfecţionistă. Mie nu-mi place un lucru dacă în viziunea mea nu-i perfect. Desigur, perfecţiunea  nu există... dar eu cred în ea mai mult ca în Dumnezeu. Asta o să mă omoare... Încet, dar sigur.
Doar puţine lucruri pentru mine sunt perfecte. Care sunt astea? Nici mie nu-mi vin acum în minte, dar câteva lucruri perfecte tot există.
   Nu pot înţelege persoanle care sunt lăsătoare... Adică le doare fix undeva de lucrurile pe care le fac. Nimic nu mă enervează mai tare decât aceste persoane. Păi dacă faci o treabă, păi să o faci perfect... şi dacă nu perfect, măcar bine. Dar nu... de ce să faci ceva bine şi să-ţi ia mai mult timp, când poţi termina mai repede făcând o chestie... mai puţin bine?
Nu zic că lucrurile pe care le fac eu sunt perfecte... Pentru că nimeni şi nimic nu e perfect, dar eu nu mă mulţumesc doar cu "bine". Eu vreau perfect. Ştiu, sunt insuportabilă... Dacă o să devin vreun soi de şefă, cred că toate relele vor fi pe capul meu. Perfecţiune, perfecţiune, perfecţiune... Ce e aşa de greu?
   Ştiu. Lumea nu-i perfectă. Eu nu sunt perfectă. Tu nu eşti perfect. Tastatura asta nu-i perfectă. Nimic nu e perfect... Absolut nimic. 
Poate un firicel de iarbă verde şi proaspăt care se aplecă sub greutatea unui strop de rouă... fiind mângâiat de razele calde ale unui soare de vară... Poate asta e perfect.
Poate un cer înstelat şi o lună plină, iar doi tineri stând îmbrăţişaţi şi privind cum licăresc stelele... Poate şi asta e perfect.
Poate dacă toată lumea ar zâmbi, ar fi fericită... Poate şi asta ar fi perfect. Desigur, de multe ori mă trezesc spunând multor persoane să zâmbească, să fie fericite. Dar un lucru uit... Asta trebuie să mi-o spun mie în primul rând. Poate că totul ar fi mai perfect dacă aş zâmbi şi aş fi fericită mai des... Sau poate aş fi fericită dacă toată lumea ar fi mai fericită şi cu zâmbetul pe buze.
Hai, nu e greu. Încearcă să zâmbeşti chiar acum... Parcă pare totul mai perfect când eşti mai fericit. Dar fericirea nu durează mult. Fericirea are la bază suferinţa, tristeţea, dezamăgirea... 
Sau poate aşa devin eu fericită. Trecând prin toate astea. Parcă e mai dulce, mai perfectă acea fericire după ce ai trecut prin cele de mai sus... Oare doar mie mi se pare? Sunt eu nebună? Sunt eu prea perfecţionistă?
Ştiu, nici postarea asta nu-i perfectă...

Un comentariu:

  1. Stii sunt atat de nervoasa in momentul asta din cauza unui lucru care nu a iesit perfect si un anumit domn vroia sa iasa perfect dar eu nu am putut face treaba asta si da vina pe mine,ca daca ma duceam eu faceam mare chestie si asa mai departe ,poi daca iesea asa bine trebuia sa te duci tu nu sa ma trimiti pe mine prin soare...AOLEU!!!Imi vine sa plang de nervi.Ma bucur ca m-am descarcat.Multumesc!Eu zic ca perfectiunea nu exista ,nu,nu si nu:)absolut nimic pe lumea asta nu e perfect(din perspectiva mea).Mia placut finalul"Ştiu, nici postarea asta nu-i perfectă".. m-a facut sa zambesc,in interiorul meu.

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.