joi, 27 septembrie 2012

Confesiune

    Iar privesc pagina asta goală întrebându-mă ce să-ţi scriu sau, mai exact, dacă să îţi scriu. Poate vei considera că iar exagerez... sau poate nici nu vei lua în considerare cuvintele mele... Îmi e cam teamă să mai spun ceva pentru ca nu cumva, din cauza cuvintelor mele, tu să dispari.
Mă joc cu peniţa pe foaie gândindu-mă dacă chiar ar trebui să-ţi scriu.
 
    Copiii spun mereu adevărul pentru că ei nu ştiu să mintă. Şi eu tot un copil sunt... Un copil mai aiurit şi mai adormit, uneori paranoic, care tânjeşte după afecţiune, cuvinte dulci şi care se hrăneşte cu fiecare surâs de-al tău. Vocea ta e mai mult decât adorabilă. Mă intimidează, îmi face inima să-mi bată cu putere... Mă face să uit ce aveam de zis, mă face fericită, mă face să zâmbesc. Aş vrea să-ţi ating chipul, să văd dacă tu chiar exişti sau nu eşti decât un vis... Nimeni nu e perfect, adevărat, dar în ochii mei tu eşti perfect. Eşti un model bun de urmat. Tu eşti singura persoană care îmi aleargă prin gânduri şi mi-aş dori foarte mult să te strâng în braţe şi să-ţi spun ce am de zis, nu să-ţi scriu şi să-mi îmbrăţişez iluzia.
    Pot fi foarte obositoare, enervantă, stresantă, dar te rog să îţi aduci mereu aminte că tu eşti o persoană specială pentru mine. O persoană care va avea mereu un loc bine meritat în sufletul meu. O persoană pe care o voi respecta şi pe care o voi preţui... şi niciodată nu o să vreau, în mod voit, să te supăr sau să râd de tine. Nu încerc să râd de tine, ci cu tine...
    Viaţa mea are rost. Şi ştii de ce? Pentru că eşti tu în ea... şi pentru asta trebuie să-ţi mulţumesc.

    Nu ştiu dacă aceste cuvinte te vor bucura sau te vor supăra. Eu sper să te bucure... Îţi voi trimite cuvintele astea pe aripile Iubirii... Te rog să nu le ignori.
Aştept să te îmbrăţişez în vis... să mă simt în siguranţă în braţele tale.









Un comentariu:

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.