vineri, 26 octombrie 2012

[...]

    Frunzele foşneau, lupii urlau... iar noaptea venea încet, încet... Într-o peşteră îngustă, într-un colţ de stâncă... era locul unei Vrăjitoare... hidoasă, bătrână şi rea...
Lumina lumânărilor se întindea pe pereţii din stâncă rece... Vrăjitoarea şoptea încet şiruri de incantaţii...
Pisica neagră a Vrăjitoarei se plimba, ea stare nu avea... presimţea ceva...
    Şi Vrăjitoarea privi în globul magic... şi un neg îşi mângâie. Adăugă apă neîncepută, salivă de drac
ochi de broască, picioare de şobolan... amestecă... şi în carte o incantaţie căută. Aprinse o lumânare neagră şi în aer mâinile şi le ridică: "Voi, spirite din alte lumi... veniţi aici... În frunte cu al vostru Lucifer. Lumea e pregătită pentru a voastră venire, de a voastră stăpânire..."
Atunci un vuiet se auzi, iar podeaua trosni... Imediat în cameră se răcori şi un vânt puternic se porni... Lumânarea se stinse... iar vrăjitoarea râse... Ştia ce făcuse... Doar era o vrăjitoare a răului... iar ea pe Diavol îl chemase...
O voce rece şi înfricoşătoare se auzi... "Am venit ca pământul a-l stăpâni" şi în faţa Vrăjitoarei chiar Diavolul se ivi... Un om obişnuit nu ar l-ar fi putut privi... ar fi fost ars, ar fi murit... dar Vrăjitoarea putea... "Bună slugă eşti tu, Vrăjitoareo. Din temniţele terorii m-ai scos şi mi-ai dat pe mână lumea... Tu, slugă ce-mi eşti... Îngenunchează-n faţa mea şi eu mare putere îţi voi da." Vrăjitoarea înghenunche, iar Diavolul îi dădu din a sa putere... Acum Vrăjitoarea putere deplină avea...
    Se putea juca cu Luna de pe cer, se putea juca cu viaţa, cu sufletul, cu moartea... Putea face orice voia...
Ea globul de cristal îl mângâia şi inima ei neagră creştea atunci când vedea cum lumea sub teroare trăia.
Cum oamenii erau chinuiţi, torturaţi şi batjocoriţi... de Diavol şi ale sale slugi. Cum erau puşi în lanţuri, târâţi şi bătuţi... Cum erau împinşi spre Iad, urmând să fie topiţi în cazan...
    Pisica vrăjitoarei privea şi blăniţa şi-o zburlea... Ea acum mult timp o fată fusese şi iubise un tânăr cu suflet cald şi chip divin... Zburau până la Lună şi înapoi împreună... El cunună din raze de Soare îi împletea, iar ea fura stele de pe cer şi în ochii lui loc le găsea... Şi pentru că tânărul încercase să scape lumea de Vrăjitoare, aceasta îl blestemă... şi moartea îi provocă. Fata mult se mai rugă de Vrăjitoare... în genunchi şi cu lacrimi amare ca pe a sa iubire să o ierte pentru această mare nerozie... Vrăjitoarea acceptă cu o singură condiţie... Ea să-i devină slugă pe veci... Fata acceptă, iar tânăra sa iubire la viaţă reveni... Dar fata era acum o pisică cu blana neagră şi cu ochii mari şi trişti... Tânărul văzându-se în viaţă, uită şi de Vrăjitoare şi de fată... şi plecă spre lumea largă. Fetei tare rău îi mai păru... dar tot spera ca într-o zi tânărul o va salva, iar ea va deveni din nou o fată...
      Vrăjitoarea prepara din nou poţiuni, incantaţii şoptea... blestema şi în glob privea. Ea pe mătură se urcă şi plecă... aruncând cu blesteme în urma ei. Pisicuţa de globul magic se apropie şi în el privi. Se îngrozi... Ea lumea dorea să o salveze, dar nu putea. Nu avea puteri, nu avea cum... Ea atunci pe loc îşi aminti de iubirea ei pierdută-n lume... Se apropie de carte şi în ea o vrajă căută. De iubire, de dragoste, de aducere aminte... De împlinirea viselor, a dorinţelor...



Un comentariu:

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.