joi, 20 decembrie 2012

Muza mea...

     Hai, vino cu mine... Hai, mai aproape că nu îţi fac nimic...
Priveşte-mă în ochi. Ce vezi? Doi ochi de copil fericiţi, nu?
Apucă-mă de mâini. Îmi simţi mâinile calde, nu?
Atinge-mi obrazul. Simţi că e catifelat, nu?
Sărută-mi buzele. Ce simţi? Că sunt dulci, nu?
    Vrei să simţi cât de tare îmi bate inima? Atunci nu mai pleca. Pentru că altfel...
Ochii mei de copil vor fi scăldaţi în lacrimi...
Mâinile îmi vor fi reci, deoarece nu va mai fi nimeni care să mi le încălzească...
Buzele îmi vor fi amare şi vor duce dorul buzelor tale de pe care culegeau mierea...
Iar inima nu îmi va mai bătea aşa de tare pentru că nu va avea de ce, pentru ce sau... pentru cine.

Dar...
Îţi mulţumesc că încă mai eşti acolo.
Îţi mulţumesc că încă îmi mai aduci un zâmbet în suflet.
Ştii cât contează asta?
Foarte mult.
Şi îţi mulţumesc.
Ştii... eu încă te mai aştept în fiecare noapte să vii lângă mine, să adormim împreună...
Ahh... uitam să-ţi zic ceva.
Muza mea, te aştept şi în noaptea asta...

Inspiră, zâmbi... şi îşi închise agenda sperând ca măcar în noaptea asta va veni...

Un comentariu:

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.