marți, 8 ianuarie 2013

Am obosit...

Am obosit...
             Mă întind pe jos, pe iarba proaspătă şi verde şi privesc cerul. Mirosul proaspăt de iarbă mă linişteşte, mă calmează... Las vântul să-mi mângâie faţa în timp ce admir formele ciudate ale norilor. O floare, un chip, un peşte, o broască ţestoasă...
            Cerul ăsta albastru cu norii lui pufoşi mă face să visez şi mai mult. Mă face să vreau să fiu acolo sus, pe un nor... să văd toată lumea. Să fiu îmbrăcată în mătase albă ca spuma laptelui care să fluture la fiecare pală de vânt. Vreau să stau să privesc lumea...
            Oamenii aleargă în toate părţile, se zbat... Acum râd, apoi încep să plângă. Acum îţi sunt cei mai buni prieteni, apoi sunt cei mai mari duşmani ai tăi. Acum sunt sinceri, apoi te mint.
De ce nu se pot opri puţin să se odihnească?
Să stea în mijlocul naturii şi să viseze. Să uite de toate problemele... Să se relaxeze.
De ce sunt condamnaţi visătorii la eşec?
Dacă visele sunt realizabile, de ce i-am condamna la eşec?
Pentru că visele nu se pot împlini. Sunt doar vise...
Ba se pot împlini...
            M-am ridicat în picioare ca să las vântul cald al primăverii să se joace în părul meu, să-mi mângâie faţa... să mă las învăluită în mirosul florilor de primăvară.
Aş vrea să fiu chiar şi o buburuză. Mică, roşie şi pătată... Să-mi deschid aripioarele firave şi să mă las purtată de vânt. Să zbor sus... cât mai sus... până la nori. Apoi să mă las iar purtată de vânt... Să mă ducă acolo unde ar vrea el...
Aş putea fi chiar şi un fluture cu aripi diafane. Să-mi flutur aripile în vânt, iar atunci când aş obosi m-aş aşeza pe o floare. Aş mirosi-o şi m-aş îmbăta cu mirosul ei. I-aş purta polenul pe picioruşe şi mirosul pe aripi până în depărtări. Şi chiar de aş trăi o singură zi, aş muri fericită... Apoi vântul îmi va purta corpul uşor în vânt, iar apoi îl va lăsa să odihnească pentru totdeauna pe o floare.
Aş putea fi chiar şi o floare. Frumos colorată şi parfumată. Şi de aş fi o floare m-aş lăsa culeasă de un băiat şi dăruită unei fete frumoase. Va avea grijă să mă prindă în părul ei şi să mă poarte peste tot. Îi voi vedea ţinându-se de mână şi sărutându-se. Îi voi vedea jucându-se şi alintându-se. Îi voi vedea fericiţi...
              M-am încărcat. Sunt bine acum. Nu mai sunt obosită... Şi tocmai ce simt cum mă gâdilă o buburuză pe gât...

5 comentarii:

  1. Ai scris frumos.Pentru oboseală singurul remediu este...bloggingul!Cel puţin la mine:)):D

    RăspundețiȘtergere
  2. Waw! Unii alearga! Eu am incercat sa imi incarc bateriile (cu incarcatorul de la telefon), fara rezultat. Cred ca voi pleca prin lume sa caut elixirul tineretii. Sau, nu. E obositor! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc de sfat. Chiar imi era sete! :D

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.