Se dă un tomberon de gunoi plin de toate cele după o zi lungă în care lumea a aruncat cât a vrut în el. Se dau şi stăpânii tomberonului. Vreo opt la număr în frunte cu Ureche Tăiată, şeful tombero-maidanezilor în acel cartier.
Şi cum ziceam. Într-o noapte apare un maidanez d-ăsta cu mai mulţi purici pe el decât blană, rupt de foame şi îl pune dracu' câinilor să dea iama-n tomberonu' privat a lu' Ureche Tăiată. Caută ăsta nou pe acolo ceva de mâncat... şi dă peste nişte oase mari şi zemoase...
Nici n-apucă ăsta bine să roadă osu' că apar spionii lu' Ureche Tăiată şi îl iau la rost. Cum că ce caută el pe acolo, că ăsta e tomberon privat... Degeaba a încercat săracu' călător puricos să le spună că e rupt în coadă de foame, dar ăştia nimic. L-au chemat pe Ureche. Cred că v-aţi prins şi voi de ce i se zice Ureche Tăiată, nu? Eh, e simplu. Când era el doar un puşti de cartier s-a înhăitat cu nişte animale. Cum era tânăr şi teribilist şi voia să fie admis în haita cea nouă... trebuia să treacă de iniţiere, şi anume să-l lase pe şefu' grupului să-i muşte urechea. Aşa erau iniţierile pe atunci. Bine că nu i-a muşcat altceva...
Vine Ureche Tăiată şi imediat se repede spre puricosul călător.
"Băi, covrigi în coadă... tu ştii al cui e tomberonu' ăsta, măh???!! Tu ştii?! Nu ştii măh! E tomberonu' meu măh. Numai io cu băieţii avem dreptu' la tomberonu' ăsta."
Ăsta care căra purici, se dă în lături... că o fi şi c-o păţi, că îi era foame... El ştia cam cum stă treaba cu rangurile prin găştile astea, că şi el făcuse parte dintr-una odată. Şi ştia că dacă e tare-n bot putea să-i pună cu botu' pe labe pe ăilalţi. Aşa că s-a repezit la ei.
Ureche Tăiată spre unul dintre acoliţii săi: "Băh, trimite după Labă şi Colţosu'. Avem cod TCT*."
Ajung şi cei doi în mai puţin de două minute. Au întârziat atâta că erau prinşi cu o treabă importantă. Vrăjeau şi ei un pudel...
Cum au ajuns ăia doi acolo... două matahale... unu' mai şchiop (Labă) dar animal bine făcut. Purici mulţi, bale la gură, ochi fioroşi... şi celălalt (Colţosu')... eh, el nu prea era colţos, doar se dădea mare cu placa lui. De când a descoperit un nou adeziv pentru lipit placa, poate muşca cu toţi dinţii... nu îi mai cade placa. Dinţii şi i-a pierdut din dragoste pentru o căţea Rottweiler. A călcat cu labele stângi, iar ea i-a scos dinţii.
Cum ziceam... Vin ăştia doi fioroşi şi se dau cu tupeu la săracu' sac de purici. Ăsta ce-şi zice în gând, uitându-se la osu' cel mare de lângă el. "Bă, ce o fi o fi! Eu înşfac osu' şi o iau la fugă... S-or lua ăştia după mine, asta e."
Puricosu' înşfacă osu' şi o ia la galop, pardon... la labă... la alergat... la ce vreţi voi. Şi fuge, şi fuge, şi fuge... cu tot cârdu' după el. Ăştia voiau să-l facă praf pe tomberonezu' nesupus...
Puricosu' aleargă şi aleargă... şi ajunge la un zid. Îl ajunge din urmă şi haita.
Ureche Tăiată: "Bă covrigi în coadă, până aici ţi-a fost."
Săracu' puricos era rupt în coadă de frică. Mai, mai că-i venea să facă "inaugurarea" zidului. Daarr... dintr-o dată, în spatele haitei de şmecheraşi, apar alţi şmecheraşi. Vechea gaşcă a puricosului. Ăştia da câini fioroşi... Muşchi peste muşchi, colţi adevăraţi şi fioroşi, mergeau bine cu toate labele şi aveau şi toate urechile acasă...
Ăştia care fugiseră după puriocos au dat-o la întors, cum că voiau să se joace cu el... că el era mâţa... ba că se jucau leapşa... ba că o fi şi c-o păţi. Ăştia, câini dintr-o bucată, nu s-au lăsat fraieriţi şi au pus colţii pe ei.
Eh, aşa a fost salvat săracu' puricos din ghearele şmecheraşilor. Ce bine e atunci când prietenii nu te uită şi îţi mai sar şi în ajutor atunci când ai probleme.
Şi aşa e când te uiţi pe geam şi vezi o haită de câini, iar piticii încep să proceseze informaţia...
*TCT = Tomberonez cu tupeu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!