joi, 21 martie 2013

Lasă, e o experienţă de viaţă...

              Ieri a fost o zi interesantă, dar mult prea aglomerată.
După ce această minunată zi a început cu nişte ameţeli groaznice (stăteam pe pat, pe spate şi îmi doream să oprească cineva caruselul în care mă aflam). Totul se învârtea ca într-un film în care personaju' află un secret tulburător şi se aşează pe pat şi totul se învârte în jurul lui. Cam aşa era şi la mine, doar că eu nu aflasem încă  lucrul tulburător. Dar inevitabilul s-a produs şi astfel a trebuit să plec la şcoală urgent.
             Am plecat la şcoală cu viteză super-so(m)nică. Am ajuns şi mi s-a dat în primire o pagină şi puţin de text franţuzesc. "Ooo... vaii... super...".
M-am dus cu Simona la profa de franceză să ne audă cum citim (nu ne-a certat, nu ne-a zis nimic... am citit bine). Când m-am înscris la o prezentare de ziua Francofoniei,  nu m-am înscris singură, că doar aşa sunt fetele... fac chestiile în grup. Şi am pus în practică ochişorii mei de căţeluş (cu gene lungi, cică), reuşind astfel să o conving să lucreze cu mine.
După ce am terminat de citit textul, am plecat acasă urmând să mă întâlnesc puţin mai târziu cu Simona să mergem la primărie să ne facem de râs prezentăm minunea noastră.
Ne-am reîntâlnit.
Simona: "Eu am făcut şi baie..."
Eu: "Eu abia am mâncat."
Şi mergeam noi aşa... pe drum, îndreptându-ne spre primărie când deodată o vedem pe profa de franceză în faţa noastră (urma să ne întâlnim cu ea la primărie).
Eu: "Hai să trecem pe partea cealaltă, că nu am chef de ea."
Simona: "Mergem în urma ei..."
Mai mergem puţin...
Simona: "Hai să trecem pe partea cealaltă."
Mai mergem puţin, mergând pe o bucăţică de trotuar exact lângă şosea... iar eu mergeam foarte aproape de şosea... băi şi trece unu' cu un Jeep, de credeam că o să mă facă clătită... (nici nu vă imaginaţi cât de tare m-am speriat, adică era să sar în braţele Simonei).
Simona: "Hai pe partea cealaltă. Ştii că şi eu puteam deveni clătită.... că mă trăgeai tu de mână..."
Mai mergem.
Eu: "Hai să ne aşezăm pe o bancă, te rog!"
Ne-am aşezat.
Simona: "Hai să mergem. Where is the teacher? Am pierdut teacher-ul."
Eu: "Uite primăria."
Simona: "Ce? Unde e Maria?"
Ajungem la primărie şi pentru că era prea devreme ca să intrăm ne-am aşezat cu profesoara pe o bancă. Eram eu, Simona şi încă patru colegi din grupa de la franceză.
Profa: "Am vorbit cu tanti asta care se ocupă... şi ea zice că a predat la noi în şcoală. Profesoară de religie... Voi cu cine aţi făcut religia când eraţi mai micuţi?"
O colegă: "Cu Gillette."
Profa: "Cu cine măh?"
Altă colegă: "Da, doamna... are o mustaţă..."
O altă colegă: "Şi am mai făcut şi cu femeia-bărbat..."
Profa: "Gillette, femeia-bărbat..."
Simona: "Aoleu... ochii tăi." (referindu-se la ochii mei)
Eu: "Da, ştiu, îmi lăcrimează de la soare."
Simona: "Ăăăhh... genele tale. Nu te mai uita la mine."
Profa noastră vorbea cu o altă tanti, iar la un moment dat pleacă... dar noi stăteam în continuare pe bancă şi ne uitam ca proştii după ea...
Profa: "Da' hai, nu veniţi?"
Noi: "Aaa... ba da, doamna."
Intrăm noi în primărie şi începem să ne benoclăm la nişte poze... Ne uită şi ne tot uităm, iar la un moment dat ne-am plictisit de uitat şi am început să ne facem griji ca proştii.
O colegă: "Aoleu, da' mie îmi e frică să citesc în faţa oamenilor."
O altă colegă: "Punem foaia în faţa ochilor şi nu îi mai vedem."
O colegă se uita la sprânceana Simonei: "Ce ai acolo? Ţi-ai spart arcada?"
Simona s-a dus cică să admire un desen, colega după ea: "Ce ai acolo?"
Intrăm în sală. Scaune albastre şi comode. Ne uităm speriaţi unu' la altu' şi ne întoarcem spre profă: "Doamna, noi vrem să plecăm."
Profa: "Cum aşa? Ce aţi păţit?"
Noi: "Avem emoţii doamna."
Profa: "E o experienţă de viaţă."
Ne aşezăm. Eu rămân la urmă. Ffff... eu nu mai aveam scaun, dar la cât de grasă sunt, am stat cu o colegă pe acelaşi scaun.
Stăteam exact lângă Simona. O întreb: "Ai emoţii?"
Ea: "Nuuu..."
Eu: "Cred că-ţi vine să mă baţi că te-am băgat în asta."
Ea: "Te-a mâncat pe tine să ne băgăm..."
Eu: "Lasă, e o experienţă de viaţă... O să ne ajute în viitor. Nu trebuie să ne fie frică. Hai să ne simţim ca Maria. Hai să fim Maria."
14:30, hai să-nceapă circu'... Dar ca la orice chestie de-asta pompoasă se găseşte ceva care să nu funcţioneze. Tanti care s-a ocupat de toată chestia asta: "O să-l chem pe domul IT-ist. Dar se mişcă mai greu."
Simona: "A zis că se mişcă mai greu... cred că e cât..."
Eu: "Da' poate e suplu, e înalt... muşchi peste muşchi..."
Şi vine domnul IT-ist... patru pe patru... ocupa cam un scaun şi jumătate. În secunda doi era să rămân fără aer din cauza râsului abţinut. Eram chiar şi în spatele lui... culmea.
Eu către Simona: "Boutiques... boootic. Poate citesc aşa... Ştii ce-mi place de aici?Mille neuf cent soixant"(pronunţia e adorabilă)
Simona: "Citeşte calumea că poate te apucă râsu' când citeşti în faţă." (că bine a zis...)
Tanti care se ocupa de tot circu', către o colegă: "Da' tu o să citeşti după foaie? Nu aşa se face o prezentare..."
Profa: "M-aţi anunţat târziu, abia azi le-am dat foile."
Tanti: "Da' lasă, toţi vor citi de pe foi, stai liniştită."
După ce a plecat tanti, colega: "Mai bine tăcea din gură, nu ne mai speria şi ea."
               Şi când aproape să prezentăm noi... ne fâlfâia inimile în aşa hal... Profa click-uia pe acolo... iar noi dăi şi citeşte de pe foi. Profa stătea exact în faţa mea, trăgeam cu ochiu' la ea... şi un pic la ecranul de proiecţie să mă sincronizez cât de cât. Tanti aia enervantă: "Mai tare, că de exemplu băieţii ăia din spate nu aud." În gându' meu: "Să vă ia dracu' de surzi."
Şi era ditamai sala... şi nişte adormiţi prin ultimele rânduri, iar eu tocmai în faţă încercând să vorbesc cât puteam eu de tare, iar pe masa din faţă tronau 3 microfoane, 3 măh, 3...!!!!
Aproape de terminarea prezentării, profa: "Respiraţi. Mai respiraţi. Mai rar." (şi mimează respiraţia şi expiraţia). De emoţie noi citeam 5 cuvinte în 2 secunde. Mai spre sfârşit am citit şi noi mai rar... Şi ne-a aplaudat lumea.
              După încă vreo câteva prezentări, îi vine ideea strălucită dăşteptei ăleia de tanti... să pornească unul din microfoane. Pfuuaaii, şi aşa mi-am ratat şansa de a vorbi la microfon şi să audă toată lumea clar şi răspicat prezentarea noastră. La naiba!! Vocea mea e adorabilă... mai ales când pronunţ "cent soixant".
Şi cam asta a fost tot. După ce am terminat prezentarea, mă simţeam atât de eliberată încât am plecat mai devreme...

5 comentarii:

  1. Ma bucur ca ai trecut peste aceasta greuta prezentare.
    Curajoasa mea . :))
    Dar stiti franceza nu gluma . Si evident , imi place sa te citesc , mai rad si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştii vorba aia: mulţi viteji se arată după război. Acum pot spune şi eu, a fost floare la ureche :)).
      Da, ştim... nu glumă, mai ales când avem emoţii şi trebuie să citim în faţa a câtorva zeci de persoane.

      Ștergere
  2. Te blestem cu o leapşă! http://anavae-doll.blogspot.ro/2013/03/leapsa-3.html

    Dacă nu o faci... mori. Punct. Să nu spui că nu te-am avertizat! Muhahahaha *flies*

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu întotdeauna am probleme când vorbesc în public. Să vezi cum îmi mai tremură mâinile :)) E bine că v-aţi descurcat, important este că v-aţi preocupat şi aţi arătat că sunteţi interesate :)

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.