...apoi totul dispăru

          Trebuie să ştii că... uneori e bine să laşi oamenii să plece. Aşa e mai bine... Şi chiar dacă speri ca într-o zi acea persoană pe care ai gonit-o cu bună ştiinţă să-ţi mai spună un "bună", poate ar fi cazul să nu mai speri. Timpul nu se va da înapoi pentru tine, de fapt pentru nimeni. Ai doar o singură şansă şi trebuie să reuşeşti din prima...

           Şi merg pe stradă gândindu-mă la tine. Gândindu-mă că şi tu ai trecut pe acolo... că eu acum calc pe urmele tale şi îţi inspir parfumul. Îmi vine să strig: "Stai cu mine!", dar nu m-ai auzi... eşti prea departe. Eu aş vrea să te aud, să te aud şi să-mi spui că eşti lângă mine.



           Urăsc demonii. Îi urăsc pentru că mi te fură. Stau în camera întunecată cufundată într-o linişte mormântală. Stau ghemuită sub cearşaful de un alb imaculat care împrăştie un miros puternic de trandafiri.
Te vreau... Unde eşti? 
Stau în camera cufundată în întuneric şi linişte deplină. Doar bătăile inimii mele răsună...
Eşti pe acolo pe undeva, dar pe unde?!
Urăsc demonii că te duc departe de mine.


           Pierd controlul... Mă prăbuşesc, dar tu nu eşti pregătit să mă prinzi. Eşti departe... Eşti departe şi îţi simt lipsa.

           ... şi pică în gol. Pluti, apoi trupul căzu pe pământul umed şi rece. Acum era linişte. O voce îi răsuna în toate colţurile minţii şi îi spunea că acel coşmar se sfârşise, că avea libertate. Îi auzea vocea melodioasă... apoi totul dispăru în ceaţă...