duminică, 12 mai 2013

Amici*

          Eram pe o plajă, noi doi. El cu ochi căprui, eu cu capul pe umărul lui, iar el cu mâna în jurul taliei mele. Stăteam amândoi şi priveam cum valurile înghiţeau nisipul de pe plajă. Stăteam şi ascultam sunetele valurilor şi strigătul pescăruşilor ce treceau pe deasupra noastră sau se avântau în valurile mării pentru a prinde câte un peşte. Dulcea întâlnire...
          Stăteam pe plajă fără să spunem vreun cuvânt, aşteptând cine ştie ce să se întâmple. Soarele aproape apunea, iar noi nu scosesem niciun cuvânt de mai bine de jumătate de oră. Şi-a întors capul şi mi-a dat la o parte o şuviţă de păr ce îmi acoperea puţin ochiul drept şi s-a uitat la mine, crezând că am adormit. Pe cel mai dulce ton m-a întrebat:
- Amico, ai adormit?
Trezită ca din hipnoza unui magician, de simpla lui voce, am tresărit. I-am zâmbit şi i-am spus că nu. S-a ridicat de pe nisip, apoi mi-a întins mâna, ajutându-mă să mă ridic.
- Mergem amica?
I-am zâmbit, apoi l-am luat de mână şi am făcut o piruetă pe sub braţul său.
- Mergem amice.

Îl luam de braţ şi încercam să-l duc spre valurile spumoase ale mării, valuri ce abia aşteptau parcă să ne simtă trupurile.
- Nu vreau să mă ud, îmi spuse el.
M-am calmat şi am mers liniştită alături de el... până la un moment dat când a rămas puţin în urmă, apoi a venit şi fără să-mi dau seama m-a luat în braţe şi m-a purtat în valurile mării. M-a lăsat încet în marea spumoasă, ţinându-mă de mijloc.
- Parcă ziceai că nu vrei să te uzi...
- Aşa, şi?
- Şi nimic.
Zâmbeam, în timp ce valurile reci îmi udau pielea înfirbândată în timp ce capul meu stătea lipit de pieptul lui, iar valurile mă lipeau şi mai tare de el.
- Gata, te-ai liniştit? Mai vrei apă? m-a întrebat el.
- Da.
Şi am început să arunc cu apă spre el. Printre picăturile sărate care îi atingeau obrajii şi îi făceau buzele sărate... mi-a prins mâinile şi mi le ţinea la spate.
- Pramatie!
Am început să râd, dar văzând că e foarte serios, m-am oprit din râs şi mi-am cerut scuze...
- Ce bătaie meriţi tu!
Mi-a spus în timp ce mă lua în braţe pentru a mă duce înapoi pe nisipul care începea să se răcească după o zi în care soarele îl încălzise. Mă lăsă jos, iar picăturile de apă se prelingeau uşor de pe pielea şi din hainele noastre până ajungeau în nisip. Mi-a zâmbit, iar eu l-am îmbrăţişat în semn de mulţumire.
- Mergem?
- Mergem, am spus eu în timp ce încercam să nu mai tremur.
Mă strânse în braţe şi mă întrebă dacă îmi e mai bine. Avea tricoul ud, la fel ca mine. Se simţea rece, dar parcă căldura corpului său încerca să îl încălzească şi pe al meu.
Am mers mai departe...
           Ajunşi în camera noastră, am făcut un duş în timp ce el s-a schimbat şi stătea pe terasă, admirând micile lumini care se întindeau de-a lungul ţărmului şi se reflectau în apă. M-am furişat în spatele lui şi i-am astupat ochii. Mi-a luat  mâinile şi le-a dat la o parte.
- Vezi?! Uite! Tricoul tău, i-am spus.
Apoi i-am zâmbit.
- Nu e puţin cam mic pentru tine? mă întrebă într-un mod ironic în timp ce îmi aranja tricoul care îmi dezgolea un umăr proaspăt bronzat.
Începu să râdă, apoi îi mai rămase pe buze un zâmbet. Un zâmbet atât de frumos şi nevinovat încât aş fi vrut să-l fotografiez şi să-l păstrez ca amintire mereu. Dar l-am fotografiat cu ochii şi l-am păstrat în memorie, cred eu, pentru totdeauna.
           Stăteam unul lângă altul admirând marea de la înălţime, în timp ce vântul bătea uşor, iar noi inspiram aerul sărat al mării.
Mi-am lăsat capul pe umărul lui, iar el m-a cuprins cu un braţ, făcându-mi parcă loc în braţele lui.
- Ştii, sunt fericită.
- De ce? mă întrebă el.
- Că eşti aici... că suntem aici.
Mi-am ridica capul de pe umărul lui şi l-am privit în ochii lui căprui şi adânci.
- Tu eşti fericit?
- Poate...
Mi-am aşezat capul înapoi pe umărul lui, ascultam marea... iar ochii mi se închideau încet. "Poate, poate, poate..." atât îmi răsuna în minte ca un ecou... până când am simţit respiraţia cuiva pe obrazul meu, apoi o pereche de buze ce făceau cunoştinţă cu fruntea mea... apoi un...
- Bună dimineaţa, amico.
Îmi şopti încet la ureche în timp ce deschideam încet ochii şi vedeam cum stă pe marginea patului şi încearcă să-mi aranjeze tricoul care se încăpăţâna şi nu dorea să-mi stea pe umăr. S-a întins în pat alături de mine şi mi-am aşezat capul pe mâna lui şi i-am şoptit încet la ureche:
- Bună dimineaţa, amice.
Apoi l-am sărutat pe obraz...
Dulce întâlnire la malul mării... cu nopţi pierdute şi cuvinte risipe în valurile mării...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.