Ultimul fum *

              Ultimele minute treceau repede... ultimele minute în care ar mai fi putut să spună sau să mai facă ceva. I-ar fi şoptit două cuvinte dulci, să le audă numai el, dar cuvintele i se opreau pe buze de fiecare dată...

Dacă ar fi putut încetini timpul, ar mai fi stat măcar o secundă cu el... 

Dacă l-ar fi putut opri, ar fi stat mereu acolo... sărutându-i obrazul...

Ultima ţigară, ultimul fum, ultimul sărut...

Ultimii nori de fum toxic ai ţigării se pierdeau în aer, iar secundele treceau...

Lacrimile se încăpăţânau şi doreau din toată puterea lor să atingă obrajii fini şi să-i ude cămaşa...
Şi-ar fi dorit ca totul să se oprească, să rămână aşa mereu... să nu mai afle niciodată lucruri care să o rănească, să o doară, să o facă să se întrebe: "de ce eu?"... Dar răspunsul la întrebare era simplu: "pentru că nu ascult...".
Şi-ar fi dorit ca totul să rămână aşa cum era... ca în acea secundă.
Nu şi-ar fi dorit niciodată să fie uitată... Îşi încleştă degetele în jurul taliei lui, stăpânindu-şi lacrimile. Dorea ca el să se întoarcă aici cât mai repede...
Număra secundele şi ultimele fumuri. Oricât şi-ar fi dorit ca totul să se lungească, nu se putea întâmpla. Timpul îşi urma cursul normal, iar în câteva ore ar fi ajuns la destinaţie... şi apoi totul ţinea numai de el. Să o uite sau nu...
Îl mai sărută încă o dată pe obraz şi îl rugă pentru ultima dată, printre lacrimi, să nu o uite niciodată...

              Ultimul fum a fost tras, apoi s-a anunţat: "Călătorii pentru cursa Iubire-Uitare, sunt rugaţi să îşi ocupe locurile. Vom pleca în două minute. Luaţi-vă rămas bun, pentru că mai mult ca sigur veţi uita să vă mai întoarceţi aici vreodată."
Şoferul începu să râdă şi stinse ţigara. Şi el va uita să se întoarcă...