miercuri, 25 septembrie 2013

Cromatica sufletului meu*

                Sufletul meu la început a fost incolor, dar apoi a început să se schimbe... să capete diverse culori.
                Uneori sufletul meu capătă nuanţe de roşu ce simbolizează pasiunea, căldura şi focul din inima mea... Uneori e roşu pal, alteori e roşu sângeriu. Dar aş vrea să fie mereu roşu sângeriu, să iubesc cu toată fiinţa şi să fiu iubită. Inima să-mi bată cu putere, iar emoţiile să-mi facă trupul să vibreze...

                Alteori sufletul capătă o nuanţă de roz ce simbolizează sexualitatea şi o iubire în tăcere, având rolul de a calma şi de a îmbuna sentimentele. E o culoare plăcută, ce aşteaptă să fie scoasă în faţă ca să poate străluci.
                În alte cazuri sufletul capătă o nuanţă de verde. Uneori e un verde pal, alteori e un verde intens. Verdele este culoarea speranţei. Eu sper la multe lucruri şi îmi e frică de dezamăgiri... Verdele dă un efect de linişte, echilibru şi relaxare. Îmi place să am sufletul verde.
               Alteori sufletul îmi e puţin albastru. Albastrul mă îndeamnă la reverie şi linişte interioară, la seriozitate şi meditaţie. La fel ca rozul, şi albastrul este simbolul unei iubiri secrete... Albastrul este o culoare rece, dar e potrivită pentru un visător, pentru un artist...
              Uneori sufletul capătă nuanţe de galben şi atunci devin geloasă. Atunci când devine un galben intens îmi dă o senzaţie de oboseală sufletească... mintea îmi oboseşte de la atâtea scenarii de gelozie, de la atâtea lacrimi şi suferinţă.
              Când sufletul capătă o nuanţă de violet, atunci tristeţea şi melancolia au pus stăpânire pe toată fiinţa mea. Mă nelinişteşte şi mă descurajează... şi sufăr în adâncul sufletului, dar lumea nu se opreşte să mă întrebe ce am şi nici mie nu îmi place să mi se plângă de milă.
              Când sufletul pare alb, nu e pur... aşa cum ar sugera culoarea albă. Sufletul e pângărit de emoţii, de frică, de trăiri diverse, de sentimente contradictorii... Nu e un alb pur care să exprime inocenţa, liniştea şi puritatea. E un alb murdar şi aş vrea să-l curăţ, să nu devină negru între timp...
              Când negrul îmi colorează sufletul, atunci nehotărârea şi durerea pun stăpânire pe mine. Neliniştea, reţinerea şi greutatea mă strâng în braţele lor murdare şi refuză să-mi dea drumul. Negrul mă otrăveşte cu vibraţiile lui negative.
              Atunci când sufletul meu devine portocaliu simt nevoia să ofer protecţie. Aş fi în stare să sar la gâtul celor care încearcă să rănească pe cineva care îmi e drag.
              Dar uneori se întâmplă ca sufletul să-mi fie un curcubeu, un amestec de sentimente şi emoţii, fericirea amestecată cu durere, bucurie amestecată cu tristeţe, lacrimi amestecate cu zâmbete calde, agonie şi extaz...
Ca mulţi alţii şi sufletul meu e multicolor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.