vineri, 11 octombrie 2013

Scrisoarea I *

                      Afară-i toamnă, e pustiu şi plouă necontenit, iar parcă totul a încremenit. Ascult glasul ploii ce parcă îmi spune poveşti vechi de când lumea, iar eu stau şi le ascult încântată. În noaptea asta Luceafărul nu a mai apărut. Stă ascuns sub norii grei din care se desprind picăturile de ploaie ce lovesc cu rapiditate pământul însetat. Un vânt turbat se agaţă de tot ceea ce e în jurul lui şi pleacă bieţii copaci până aproape de pământ, creând astfel un tablou înfiorător. Mă cutremur şi mă depărtez de fereastră.

                     Camera e cufundată într-o lumină palidă dată de veioza de pe birou. Lumina creează umbre pe tavan şi pereţi, umbre ce se întind lacome, pregătite să pună stăpânire pe orice. Lumina pâlpâie, iar camera este cufundată în strălucirea de moment a unui fulger ce reuşeşte să mă sperie. Încerc să aud ploaia şi să-i ascult în continuare poveştile, dar dincolo de vise şi poveşti se aşterne realitatea crudă. Dincolo de aceşti pereţi care parcă vor să mă strivească, să mă sufoce, în afara acestei camere în care timpul parcă stă pe loc te găsesc pe tine. Mă cutremur la gândul că eşti departe şi singurul  loc în care te pot găsi acum e doar în mintea mea.
                     Când amintirile îmi inundă mintea şi gândurile, să fii sigur că mă gândesc doar la tine. Dar pentru că eşti departe o să-mi înşir gândurile pe o hârtie, poate o să mă facă să mă simt mai bine.

"Dragul meu,

                      M-am gândit mult la ceea ce aş putea să-ţi scriu şi mai ales dacă să îţi scriu. Pot spune că mi-ai pătruns în suflet precum o caldă adiere de vânt, un vânt de primăvară cu un parfum puternic de flori de măr, dar acum îmi răscoleşti sufletul precum o furtună. Când însuşi glasul tău îl aud în mintea mea, mă las pradă amintirilor şi în acelaşi timp şi durerii. Nu eşti aici cu mine, iar singurătatea mă strânge în braţele ei reci. Tu te duci, te depărtezi de mine, atât cu inima cât şi cu sufletul. Departe sunt de tine şi eu acum, iar sufletul meu oboseşte să tot aştepte, iar inima mă doare. Uneori simt cum un ghimpe mi se înfige în ea, dar mereu îmi aduc aminte că iubirea este cel mai frumos lucru ce te poate condamna la suferinţă. De m-ar întreba cineva vreodată ce doare mai tare, aş spune că amintirile şi cuvintele.
                       M-ai întrebat într-o zi ce e amorul, iar eu ţi-am răspuns cu un glas de copil în timp ce ne plimbam nestingheriţi pe aleile oraşului, că amorul meu eşti tu şi totodată tot ceea ce simt eu pentru tine. Te-ai încruntat şi mi-ai spus că nu ştiu ce vorbesc, pentru că amorul e mai mult decât atât.
Toate cuvintele rostite de tine mi-au intrat în sânge şi nu au făcut altceva decât să se strângă în jurul inimii şi să o sufoce.
De ce în al meu suflet simt un gol? Ai plecat cu jumătate din inima mea şi m-ai lăsat să agonizez fără să te mai uiţi în urmă.
Uneori aş vrea să-mi las sufletul să plece oriunde vrea el. Să cutreiere mările, să cunoască alte suflete rătăcite. L-aş lăsa să iubească Soarele şi Luna. L-aş lăsa liber doar pentru ca eu să nu mai pot iubi. Eu nu iubesc cu trupul, ci iubesc cu sufletul.
                         Lasă-ţi lumea ta şi vino la mine, vino să desluşim misterele nopţii şi să îţi spun încă o dată că nu s-a dus amorul dintre noi. Dorinţa mea cea arzătoare aş vrea să se împlinească. Aş vrea să fii aici, cu mine, dar tu nu mă înţelegi. Îmi spui că ceea ce simt nu e decât ceva trecător, nu e decât un foc ce arde mocnit şi urmează să se stingă, nu e decât o iubire trecătoare. Într-o zi însă o să-ţi spun că s-a dus amorul, dar eu, iubind în taină, mă voi gândi la ochii tăi pătrunzători, la zâmbetul tău minunat, mă voi gândi la tine ca şi cum ai fi cel mai bun om de pe pământ.
                        Când am scris aceste rânduri mâna mea a scris după dictarea creierului şi a sufletului, căci ochii mei nu au mai văzut. Fiecare lacrimă care a alunecat pe obrazul meu a fost o picătură din mine. Vreau să-ţi spun că am scris o scrisoare cu lacrimi, iar cu vântul ţi-o voi şopti Însă nu îţi pot spune adio fără să te mai privesc încă o dată în acei ochi pătrunzători şi să te mai strâng încă o dată în braţe pentru a-ţi simţi parfumul şi căldura corpului.
Parcă te şi aud cum îmi vorbeşti, cum mă întrebi: de câte ori, iubito ai vrea să-ţi spun că voi veni în visul tău atunci când se bate miezul nopţii pentru a mă bucura de dulcea revedere?
                         Iar eu mă întreb, de ce nu-mi vii iubitul meu? E miezul nopţii.
Cu drag,
..."


** Tema mea la română. Realizaţi un eseu cu tema iubirea în care să folosiţi cel puţin zece titluri de poezii ce aparţin lui Mihai Eminescu **

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.