Povestea iubirii*

                        E o liniste atat de scumpa, o liniste plina de mister. Si in linistea asta as vrea sa-ti povestesc cum s-a risipit o iubire nevinovata care, probabil, candva o sa renasca din sentimente vechi si pure.
                       "Intinde mana spre despartire, caci eu te salvez de iubirea mea cruda si nefireasca.
Nu-mi ajung cuvintele sa-ti spun cat imi e de dor de tine...
Si totul se dezintegreaza in jurul nostru, nici soarele nu mai rasare. Din ochii mei se preling lacrimi amare ce-ti ard sufletul. Ochii tai imi sunt straini, peste tot e numai despartire si de departe, din adancul sufletului, se aud cuvinte grele. Nici aripile de inger nu mi le mai pot misca. Si ma ofilesc incet ca o floare, pentru ca demult nu te-am mai tinut de mana. 
                        Iti jur ca dincolo de lumea asta, de tot ceea ce ne inconjoara, de gesturi si sentimente, dincolo de orice granita a mintii, iti voi iubi si trupul si sufletul si ochii si buzele. Si atunci cand te vei gandi la mine, voi prinde viata din ale tale ganduri si-ti voi zambi suav, mangaindu-ti chipul si sarutandu-ti pleoapele.
Si plec purtand in mintea mea frumusetea si spendoarea ta, nu iti spun adio pentru ca ne vom vedea curand. 
Si cand vei avea nevoie de dragoste, sa ma strigi si sa ma chemi.
Cand vei avea nevoie de imbratisarea mea, sa te gandesti la mine.
Vreau tot, dar nu iti cer nimic. Vreau apa, soarele, luna si pe tine... dar nimic nu imi este dat. Si in vis totul pare la intamplare, iar noptile fara tine imi par cosmaruri interminabile.
                      Si o suta de cuvinte insirate ce exprima gandurile mele toate stau inscrise pe o suta de petale oflitite. Le adun pe toate in mainile mele si le arunc in bataia vantului de toamna..."
                      Si astfel s-a risipit iubirea toata. Iubeste acum tot ceea ce te inconjoara, iubeste fiinta imperfecta ce iti e cel mai aproape, caci ea in singuratate se gandeste la tine si te asteapta ca o nebuna ore-n sir pana ceasul iubirii va uita sa mai ticaie...