luni, 7 aprilie 2014

Pont: cum să fii un jurnalist prost

                           Azi am aflat de ce nu mă atrag știrile de prin ziarele Brăilei. Dacă unele ziare tratează știri de o anumită importanță, altele vin și dau cu bâta-n baltă, sau în tastatură, și scot la ”lumină” articole mondene. Nu știu cu ce ură a putut fi scris un articol, sau cu ce iluzie a unei super descoperiri epocale a trăit doamna care a scris acea știre de toată lauda. Vă rog să îi acordați un premiu, se aude, acolo în spate? Un trofeu, ceva, pentru cel mai idiot articol dintr-un ziar, se poate?

                         Nu știu dacă până acum am reușit să vă captez un pic atenția, dar dacă să fii jurnalist înseamnă să fii un specimen subdezvoltat care își pierde timpul pe Facebook în căutare de material pentru articole mondene, mă reprofilez. Da, admir că a încercat să arate lumii cum sunt tinerii din ziua de azi, dar pentru faptul că a ”împrumutat” fotografiile unor persoane ce abia au trecut pragul de 18 ani, să le posteze într-un spațiu public la care să adauge un conținut în care se regăsesc foarte multe persoane, mi se pare penibil. Nu m-aș înjosi, ca jurnalist, să fac de râs niște elevi și instituțiile în care învață. Cu ce m-ar ajuta asta? Cu nimic. De ce se fac aceste conexiuni între persoană și instituția în care învață/lucrează? Ce faci tu în casă/pe stradă de ce ar trebui să aibă vreo legătură cu instituția în care îți petreci câteva ore din viață? ”Elevul are obligația să se comporte exemplar atât în interiorul cât și în exteriorul instituției în care învață” - sau cam așa sună acea regulă care ne obligă pe noi, elevii, să fim niște sfinți și să nu ”pătăm” imaginea școlii. Dar e treaba mea ce fac în timpul liber. Pot fi o elevă eminentă șase-șapte ore pe zi, iar restul orelor pe centură. E treaba mea ce fac în timpul liber, e treaba mea cum mă fotografiez, cum mă îmbrac, ce mănânc, ce citesc, ce lenjerie am pe pat, etc. Niciodată nu o să înțeleg de ce se asociază omul cu instituția.
                         Am divagat un pic, dar revin. Aici e articolul la care tot am încercat să fac referire. Nu înțeleg de unde această înverșunare a doamnei Monica Ene împotriva fetelor. Vă dați seama cât timp liber are un jurnalist de teapa ei dacă a stat și a răscolit Facebook-ul în căutarea fotografiilor? Și aici puteți observa că îi face plăcere să scrie astfel de știri de o importanță ieșită din comun. În afară de faptul că tanti a dorit să arate lumii cum se comportă, cum arată, cum se fotografiază elevii, eu chiar nu văd rostul unor asemenea articole. Lucrurile astea nu se întâmplă numai în Brăila, nu se întâmplă numai la liceul X sau Y... se întâmplă peste tot. Nu mi se pare că fetele acelea s-au făcut de râs, ci tanti s-a făcut de râs. E penibilă din cauza faptului că de multe ori se aplică ”psihologia inversă”. Ea a vrut să arate tuturor cât de retardați sunt elevii de azi, dar elevii de azi se umflă în pene atunci când își văd fața într-un ziar, chiar dacă nu e ilustru.
Desigur, e și vina elevelor că au postat fotografiile acelea pe internet, dar din nefericire nu sunt nici primele, nici ultimele care au făcut și vor face asta. De aceea există posibilitatea de a alege cine să-ți vadă fotografiile pe Facebook. Și oricum, asemenea fotografii se găsesc foarte ușor, și nu e ca și cum fetele alea erau goale, li se vedeau... sau...
Cred că dacă tanti găsea pe Facebook un video cu o fată care întreținea relații sexuale în toaleta școlii, avea orgasm, deja se vedea cu un premiu decernat de Brad Pitt și cu mutra în cele mai importante reviste și ziare din întreaga lume. Deja considera că are cel mai tare articol din presa națională, internațională și extrapământeană.
                         Tot încerc să-mi explic cu ce e mai bună tanti care a scris articolul decât elevele. Nu știu ce a avut de câștigat ea. Sunt curioasă dacă tanti jurnalista are în vizor și paginile de Facebook ale elevilor de la liceele de top din Brăila, la acele licee în care elevii merg din meditație în meditație, la acele licee în care elevii au mașini mai scumpe decât profesorii. Măcar dacă trata o problemă serioasă existentă în licee: drogurile, meditațiile, lipsa de materiale, vârsta profesorilor... dar ea se oprește la ”pitzi”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.