sâmbătă, 3 mai 2014

Ultima noapte*

                     ”Știi, niciodată iubirea nu ne va prinde pregătiți... cu atât mai puțin despărțirea”, îi șoptea la ureche mângâindu-i părul moale și strângând-o în brațe.
                     Își ridică privirea spre el, iar în ochii ei încolțeau lacrimile ce abia așteptau să fie șterse sau să se rostogolească peste obrajii catifelați. Gura ei cu buze cărnoase și roșii se repezi asupra gâtului și îl mușcă. Se lăsă pradă buzelor ei moi și îi mângâie în continuare părul. Își întinse gâtul lung spre buzele lui, dar îl sărută pe obraz, apoi zâmbi. Își întinse brațul spre obrazul lui și îl mângâie cu degetele. Fiecare atingere de-a ei i se păreau săgeți înroșite în focul Iadului și îndreptate spre inima lui. La fiecare atingere inima lui parcă înceta să mai bată, iar respirația i se oprea doar pentru a simți cu intensitate acel moment. Își cufundă mâna în părul ei și parcă răscoli parfumul ei seducător. Se aplecă și o sărută pe un umăr inspirând parfumul ei dulce ca de floare rară. Îi mângâie spatele și o sărută pe celălalt umăr, urcând apoi spre gâtul ei. Buzele ei așteptau sărutul lui parcă dătător de viață, iar inima îi bătea ca o nebună.

                 ”Hățișurile minții mele refuză să mă lase să respir. Mă sufocă precum un sărut bun și mă storc de orice energie precum o oră de dragoste profundă. Totul în mintea mea parcă e acoperit de o perdea toxică de care nu pot scăpa. Atât de tare m-au mâncat amintirile și trecutul. Pășesc printr-un labirint, mereu întorcându-mă de unde am plecat. E un haos, o durere surdă ce se lovește de pereții sufletului meu și răsună ca un ecou într-o peșteră. Aud cum ticăie ceasul, cum limbile aleargă pe cadran, se întâlnesc și se suprapun. Acum aș vrea să-mi acopăr inima cu o umbră, dar nu cu umbra amintirilor. Aș vrea să mă ascund într-o pereche de ochi străini, într-un suflet bun. Aș vrea să ascult cum geme marea la picioarele mele precum o tânără frumoasă și voluptoasă în brațele iubirii. Te-aș striga, dar murmurul mării mi-ar acoperi strigătul meu mut, așa că m-aș lăsa pe nisipul rece și aș sta ascunsă în noapte. Mi-aș aminti de ultimul sărut, de ultimul cuvânt, de ultima privire... din ultima noapte. 
                Amintiri pictate în alb și negru defilează în neștire, iar liniștea mă doare. Privirea ta mă arde, dar acum nu mai contează, e ultima noapte. 
Câteva lucruri sparte ne-ar fi calmat, câteva lacrimi ne-ar fi răcorit... câteva îmbrățișări ne-ar fi apropiat. Poate că în acea furtună ne-am fi împăcat, iar acum nu mai era totul cusut cu fir de amintiri. O mie de gânduri într-o secundă îmi străbat mintea. Poate mâine va fi bine, poate voi uita privirea și atingerea ta.
Pentru noi, timpul a stat în loc, dar acum a luat-o iar de la capăt.
Fără cuvinte, cu ochii închiși și cu mâna pe inimă voi striga în mine: Te iubesc!”

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.