joi, 31 iulie 2014

Joc nebun*

                           Ți-aș șopti suav cuvinte simple în fiecare noapte în timp ce aș pluti precum o pană spre cearșaful ce stă întins pe pat, așteptând să simtă căldura trupurilor noastre și mai ales să le învelească într-un nor de parfum îmbietor. Știu că te gândești la mine în fiecare seară, înainte de culcare, știu că vrei să mă visezi la fel cum vreau eu să te am...

                           Acum sunt aici, sunt lângă tine, întinsă pe un cearșaf rece ce îți mai poartă parfumul. Dar stai liniștit, se va impregna și parfumul meu. Poate asta te va ajuta să mă visezi... mă vei purta pe brațe prin decoruri alambicate proiectate de mintea ta uneori prea analitică. Te asigur că nu visezi. Te sărut pe gât, iar un fior îți străbate fiecare mușchi, îți trece prin fiecare articulație și vertebră. Îți simt câteva degete ce-mi ating sfioase gâtul și încearcă să se afunde în părul meu. Îți zâmbesc și te las să-ți continui drumul, să-mi mângâi fiecare parte după care tânjeai atât de mult. Buzele îmi sunt roșii, dar nu de la vreun ruj, ci doar pentru că sângele îmi aleargă cu viteză prin fiecare părticică a corpului. Pun o mână pe pieptul tău și realizez că inima îți bate cu putere, totul parcă vibrează în tine, însă... totul vibrează și în mine. E un sentiment plăcut... sau e doar emoție. Acum, în mintea mea, se derulează un frumos cântec de dragoste, dar e întrerupt brusc de buzele tale ce-mi stau lipite precum o lipitoare de gâtul meu, apoi urcă timide spre buze, oprindu-se exact lângă ele. Îmi prinzi ușor buza de jos și o guști încet, bucurându-te de fiecare clipă. În acest joc nebun, dai drumul buzei de jos, apoi o cuprinzi în strânsoarea buzelor tale pe cea de sus. Mă topesc în brațele tale ce mă strâng cu fermitate, poate din dorința de a nu mai pleca niciodată de lângă tine. De te-ar întreba cineva care e cea mai frumoasă zi, ai spune, fără să stai prea mult pe gânduri, că e aceasta.
                          Continui apoi să mi te joci prin păr și doar mă privești. Mă privești cu ură, cu dragoste, cu jovialitate, cu bucurie, cu o urmă de regret. Mă urăști... mă urăști pentru că mâine nu voi mai fi aici, cu tine... voi fi departe, lăsându-te să te gândești la mine, așteptând să mă visezi. Cine știe, poate fi ultima noapte când am putea fi atât de aproape, așa că te trag mai aproape de mine și te privesc în ochi. Nu e nevoie de cuvinte, sau de alte gesturi pentru că buzele tale au înțeles mesajul, așa că pornesc să exploreze tot ceea ce a fost mult prea departe de tine până acum. Lucrurile decurg încet, parcă se aude și un ceas cum ticăie încet, undeva... departe. Ticăie în acordurile inimilor noastre și măsoară în secunde fiecare clipă petrecută împreună. E un joc nebun și halucinant ce se va sfârși abia când soarele va răsări.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.