miercuri, 25 noiembrie 2015

Statul la cămin e un alt ”acasă”

Am ajuns în anul al II-lea de facultate și tot la cămin stau. Aș zice că e trist lucrul ăsta, însă am început să mă obișnuisc. Am început să spun: ”Abia aștept să ajung acasă și să mănânc”. Însă nu e acel acasă, e un acasă unde:
1) Frigiderul e plin de caserole
2) Noaptea, dacă ai somnul sensibil, poți auzi gândacii cum mișună
3) E locul ăla departe de ai tăi
4) E acel ”acasă” unde poți mânca sarmale la opt dimineața și chipsuri cu alune la ora 23 fără să o auzi pe mama ta: ”Mănâncă și tu o mâncare. Ia un fruct. Lasă prostiile. O să te îmbolnăvești, iar eu nu merg cu tine la doctor”.
5) E acel loc în care apariția unui gândac nu e cine știe ce. E ceva normal. Dacă nu ai avut gândaci, înseamnă că ai bani și că ai avut apartament închiriat - deși cred că și acolo ai gândaci
6) Există pisici cu un apetiti mai mare decât al tău
7) Este acel loc în care îți poți asculta vecinii... prin perete sau prin priză ”pentru că sunetul ajunge din difuzoare până în sânge”
8) Înainte să-ți vezi camera te rogi să ai colegi de cameră normali, iar gândacii nu intră la categoria ”colegi de cameră”

9) După ce ți-ai găsit colegi, te rogi să ai o cameră mare
10) După ce ți-ai văzut camera zici: ”Eh, lasă! Se putea și mai rău, cel puțin vom avea un pat unde să dormim”
11) După ce ai văzut în ce condiții o să stai, încep negocierile: ”Și, aduci tu frigider și aduc eu cuptor cu microunde?”
12) Vii obosit de la facultate și te culci. Nu o să-i pese nimănui că tu dormi. Nu mai ești acasă pentru a te întreba din cinci în cinci minute câte un membru al familiei: ”Dormi? Ești obosit?”
13) Este locul unde, dacă nu ești prea sociabil, o să sfârșești prin a avea nopți albe și ”scăldate” în nervi pentru că niște vecini s-au hotărât să petreacă. Dacă ai fi fost sociabil, ai fi avut nopți albe, însă din cauza (sau datorită) petrecerilor la care participi.
14) Dacă rămâi fără pachet de la mămica te reprofilezi și alegi un orez cu piept de pui nașpa din oraș...
15) Locul unde poți să stai fără să te duci la facultate, iar când te întreabă ai tăi cum a fost la facultate, tu le zici: ”Ăăă... bine. Mda!”
16) Locul unde poți ieși în oraș în fiecare seară, iar a doua zi când te sună ai tăi le zici: ”Sunt obosit. Am învățat toată noaptea. Nu mai pot.” / ”Bine puiul mamii. Hai, dormi! Mănâncă și tu niște fructe să-ți dea energie. Mâine îți pune mămica niște bani în cont. Ai grijă de tine.”
17) Faci curat lună atunci când anunță ai tăi că vin în vizită, fără motiv. Da, adică bat 100, 150, 200 sau cine știe câți km ca să vadă în ce condiții stă copilul lor. Iar tu faci curat, ”arunci” niște caiete pe pat și birou, arunci caserola aia pe care o țineai în baie cu gândul că o să o speli la un moment dat, îți informezi colegii de cameră, arunci mâcarea aia stricată din frigider, până la urmă renunți la hanoracul ăla frumos și îți plătești căminul și apoi aștepți să vină.


Și termin brusc spunând că poate fi și locul ăla unde vii de la facultate, te schimbi, îndeși hainele în șifonier (pentru că e prea mic, iar tu nu ai niciodată prea multe haine), deschizi frigiderul și scanezi un pic ce e prin el în speranța că vei găsi caserolele tale. Felicitări! Sunt pe raftul din mijloc, undeva în spate, iar în fața lor mai sunt trei caserole, două borcane și o roșie. Îți încălzești mâncarea la cuptorul cu microunde. Te așezi, mănânci, apoi speli vasele (sau le lași nespălate în baie vreo lună... asta până când ți se face rău când le vezi). Pe urmă deschizi laptop-ul, intri pe Facebook. Nu ai nicio notificare. E bine. Însă atunci când ai vreo notificare îți crește un pic pulsul, deoarece s-ar putea să fi postat vreun coleg de-al tău vreo temă pe care o ai de făcut pentru următoarea zi, iar tu habar nu aveai de ea. Sau poți primi o notificare prin care ești anunțat că mâine nu ai cursuri pentru că profesoara are varicelă sau orice alceva.
După capitolul ”laptop” urmează: ”Mă pun să dorm și eu vreo cinci minute, să mă liniștesc. După ce mă trezessc mă pun să scriu”. Și uite așa dormi tu vreo două ore. După ce treci și de capitolul ăsta, urmează cel în care te decizi dacă să scrii sau nu. Deschizi caietul, te uiți la ce ai de scris și zici: ”Dar mai bine nu mă duc eu la cursul ăsta și mă duc de la 12?!”. După ce ai luat și această decizie, vine pasul următor. Vrei să te uiți la ceva seriale, însă îți dai seama că această decizie este una proastă pentru că nu ai viteza la Internet. Așa că te hotărăști să dormi... până a doua zi.

Deci da, căminul e un alt ”acasă”, unde faci cam ceea ce vrei, când vrei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.