vineri, 17 iunie 2016

Cum să fii o scârbă mică - Partea I

                De câteva zile tot trec de la ”o să mor”, la ”n-am cum să mor, e atât de frumoasă viața”. Dacă tot stau în pat și sunt genul ăla de legumă căreia îi ia o oră să se ridice din pat și îi e frică să-și miște și capul pentru că i se face rău, m-am gândit să caut pe Internet cauzele problemelor mele. Desigur, chestia cu căutatul bolii pe Google e mai mult de amuzament, însă din ăla sadic, negru...
Așa am trecut de la gripă porcină, la tumoare, la boala Hodgkin, ulcer și ceea ce mai lipsea era un avertisment cu ”ne pare rău, însă mai ai doar trei zile de trăit, însă e bine, ai terminat sesiunea, deci nu o să ai restanțe”.

              Dacă tot mi-am căutat boala, mi-am dat seama că îmi induc o stare de genul: ”nu se poate! simt că am asta... siiigur am asta”.
Am reușit performanța de a mă zgâria într-un fulg dintr-o pernă. Al naibii fulg! Trebuia el să iasă din pernă și să mă zgârâie, să am o zgârietură vreo câteva zile... Ce urmează?! Să-mi rup mâna când ridic geanta? (Bine, la câte țin în ea aș putea să o folosesc lejer drept armă albă. Îi dau una cuiva, îl las lat însoțit de o comoție cerebrală. Numai cheile mele au vreo 200 de grame.)
            Am devenit atât de ipohondră, încât caut o rezolvare chiar și pentru asta. Un remediu naturist pentru ipohondrie știți cumva? Fără ceaiuri, vă rog!
            Oricum, tind să cred că o să o iau un pic razna. În câteva zile am reușit să văd două sezoane dintr-un serial cu vârcolaci. Acum mintea îmi joacă feste, mai ales noaptea. Schizofrenie?! Poate...
            M-am săturat atât de tare de ochelari, încât am început să caut clinici unde m-aș putea opera. Dar m-am răzgândit... M-am răzgândit la fel de repede cum mi-a venit ideea. Dacă există o șansă mai mare de 5% să nu meargă bine operația, la cât sunt eu de ”norocoasă”, prefer să stau liniștită.
           Mi-am luat plasturi pentru răul de mașină, însă mă îndoiesc de faptul că vor avea vreun efect, ținând cont că uneori nici pastilele nu au efect, dar niște plasturi lipiți pe piele?!
           Când mă uit la unele fosile cât de bine o duc pe la 75-80 de ani, sunt cam invidioasă. Nu au cum să nu se simtă bine, cât timp aleargă după autobuze de parcă zici că e plin de reduceri și trebuie să cumpere totul. Și apoi scanează călătorii din autobuz, te văd pe tine ”vita tânără ce stă jos”. Te fixează cu privirea, simți cum te arde, însă tu te uiți în continuare pe fereastră. Însă fosila continuă să se uite la tine, iar tu deja simți că te strânge cineva de gât, nu mai reziști, înjuri în gând, te ridici cu ultimele puteri de pe scaun și îi arunci o privire fosilei de genul: ”să te ia... stai jos! eu mor de rău ce îmi e, iar tu vrei să stai jos și n-ai nici pe dracu'!”. Dar tu zâmbești și îi faci semn să stea jos, însă în gândul tău: ”Să faci dracu infarct!”.
           Da, când nu sunt în apele mele pot fi o scorpie și o scârbă mică, la fel ca acum...
Notă personală: nu vă căutați boala pe Internet

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.